După ce s-a afirmat că PC ar putea fuziona cu PLR, partidul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, liderii PC au negat această informație. Președintele PC, Daniel Constantin, exclude posibilitatea unei fuziuni a formațiunii sale cu PLR, PSD sau „cu partidul altcuiva”, precizând că discuțiile purtate cu președintele PLR, Călin Popescu-Tăriceanu, au vizat doar un acord la nivel parlamentar pentru promovarea unor măsuri de centru-dreapta, care s-au regăsit și în programul de guvernare al USL. „Nu a intrat niciodată în discuție așa ceva, o fuziune cu PLR, și nu se va intra în discuție cât voi fi eu președinte al PC să facem o fuziune cu partidul lui Tăriceanu sau cu partidul lui Ponta sau cu partidul altcuiva. PC este un partid care trebuie să se consolideze cu oameni tineri. (…) Discuțiile cu partidul domnului Tăriceanu au avut la bază o colaborare parlamentară și atât, nimic mai mult, pentru că sunt o serie de parlamentari care sunt astăzi în PLR care nu pot să formeze grupuri parlamentare și atunci, sigur, dacă am fi făcut un acord parlamentar, și o spun doar ca ipoteză, ar fi fost al treilea grup parlamentar din Parlament. Asta înseamnă o forță foarte mare, dar și o identificare a PC mult mai clară ca fiind un partid de centru, dar de centru-dreapta având și această componentă liberală în grupurile parlamentare”, a declarat Daniel Constantin.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane