Liderii PC, duşmanii declaraţi ai preşedintelui Traian Băsescu, au ieşit ieri la atac şi au ameninţat din nou cu documente incendiare. Liderul PC, Dan Voiculescu (foto), a anunţat că în scurt timp Partidul Conservator va prezenta o serie de documente incriminatoare la adresa preşedintelui, de pe vremea cand acesta era ministru al transporturilor, dar şi din perioada cand Traian Băsescu era primarul Capitalei. Preşedintele PC spune că pe baza acestor documente, şeful statului va putea fi acuzat de subminarea economiei naţionale şi de fals în declaraţii.
Conservatorul este sigur că după ce va face publice aceste -documente incendiare-, Traian Băsescu va trebui să părăsească Palatul Cotroceni.
În ceea ce priveşte procedura de suspendare a preşedintelui, Voiculescu a precizat că Partidul Conservator va susţine demersurile PSD, numai dacă vor fi avute în vedere şi punctele de vedere exprimate de conservatori, în caz contrar, vor iniţia singuri o moţiune împotriva preşedintelui Traian Băsescu.
Conservatorii sunt de acord şi cu modificarea legii referendumului, astfel încat suspendarea preşedintelui să fie posibilă dacă jumătate plus unu din cei prezenţi la vot sunt pentru. -Pe principiul simetriei ar însemna că jumătatea plus unu dintre cei care se exprimă ar fi luată în considerare şi nu jumătatea din total-, a explicat liderul PC.
Tot ieri, preşedintele PC a sărit la gatul televiziunii publice şi a radioului public, -care îl servesc pe Traian Băsescu-. Voiculescu era revoltat de lipsa de obiectivitate a jurnaliştilor care lucrează la posturile publice şi care sunt -aserviţi politic-. Context în care liderul PC a ţinut să precizeze că reincriminarea insultei şi calomniei în Codul penal este binevenită pentru Romania. Şi asta pentru că -este nevoie de mai multă responsabilitate- din partea jurnaliştilor. – Ascultaţi ştirile de la radioul public. În fiecare zi sunt prezentate ştiri cu faptele măreţe ale preşedintelui-, a declarat Voiculescu.
Preşedintele PC a încheiat apoteotic -să le fie ruşine-.
De atacurile conservatorilor nu a scăpat nici ministrul preferat al preşedintelui, Monica Macovei. Preşedintele PC a anunţat că membrii Partidului Conservator vor iniţia la începutul sesiunii parlamentare o moţiune împotriva ministrului justiţiei, care, în viziunea conservatorilor, – nu are ce căuta în guvern-.
Rodica Stănoiu s-a făcut conservatoare
Fostul senator PSD Rodica Stănoiu a devenit ieri membru al Partidului Conservator. Proaspăta conservatoare nu va deţine însă funcţii importante în cadrul PC. Preşedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a anunţat că Rodica Stănoiu va fi numită vicelider al grupului parlamentar al conservatorilor de la Senat.