Home Politic PD-L îi arată bilele lui Năstase

PD-L îi arată bilele lui Năstase

DISTRIBUIŢI

Sesiunea extraordinară a Camerei Deputaților în care se va vota pentru sau împotriva începerii urmăririi penale în cazul foștilor miniștri Adrian Năstase și Miron Mitrea determină PD-L să ia măsuri speciale pentru a-și monitoriza propriii parlamentari. Astfel, președintele PD-L, Emil Boc, a declarat ieri că deputații democrat-liberali vor vota "cu bilele la vedere" mâine, pentru admiterea solicitării Direcției Naționale Anticorupție de începere a urmăririi penale în cazul lui Adrian Năstase și al lui Miron Mitrea. Liderul PD-L a motivat această manieră de vot prin faptul că democrat-liberalii nu vor să lase "nicio ambiguitate" în ceea ce privește "poziția fără echivoc" față de neîngrădirea Justiției de către politic. Totodată, președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri că prezența deputaților PSD la ședința extraordinară este "obligatorie", aceasta fiind un "criteriu de evaluare" pentru o eventuală candidatură la un nou mandat în Parlament. "Vreau să fac un apel la o prezență obligatorie a deputaților PSD la votul din 13 august. Am transmis că, indiferent că se află departe sau mai aproape de țară, trebuie să vină la acest vot. Pentru noi va fi și un criteriu de evaluare pentru o eventuală candidatură în viitor pentru Parlamentul României", a declarat Geoană, după ședința Biroului Permanent Național.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.