Deputații au votat moțiunea introdusă de PD-L pe tema taxei de primă înmatriculare, însă adoptarea acesteia nu obligă Guvernul să anuleze taxa auto și să restituie banii celor care au plătit-o deja. În aceste condiții, PD-L a amenințat că va introduce o moțiune de cenzură dacă Executivul nu anulează taxa de primă înmatriculare, după cum au votat 158 de parlamentari dintre cei 265 prezenți la lucrările din plenul Camerei Deputaților în cazul moțiunii simple. "Dacă Guvernul nu va ține cont de poziția Camerei Deputaților, sancțiunea politică aferentă poate fi numai moțiunea de cenzură. Ori pleacă Tăriceanu, ori pleacă taxa", a avertizat liderul PD-L, Emil Boc.
Reacția democrat-liberalilor vine după ce reprezentanții Executivului au calificat adoptarea moțiunii ca fiind inutilă. Guvernul ar urma să ia în calcul doar o parte dintre obiecțiile formulate de parlamentarii PD-L, PSD și PRM în cadrul dezbaterilor, bazându-se pe considerentele constituționale potrivit cărora "controlul parlamentar este fără sancțiune". "Urmează ca Guvernul, conform Regulamentului, să țină cont de ce s-a prezentat în moțiune. Sigur, a ține cont înseamnă să iei și să-ți asumi ce consideri oportun din întreg conținutul moțiunii", a explicat președintele Camerei Deputaților, liberalul Bogdan Olteanu.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane