Home Politic PD-L și PSD inițiază moțiuni, cu gândul la anticipate

PD-L și PSD inițiază moțiuni, cu gândul la anticipate

DISTRIBUIŢI

PD-L și PSD pregătesc fiecare câte o moțiune pentru a taxa activitatea Guvernului Tăriceanu II. Democrat-liberalii au anunțat inițierea unei moțiuni de cenzură pe tema taxei auto de primă înmatriculare, după ce Executivul a ignorat obiecțiile unei moțiuni simple în acest sens, votată în Camera Deputaților. Partidul lui Mircea Geoană și-a formulat ca obiectiv o moțiune simplă la Senat, pe tema nivelului de trai. Însă ambele partide par să vizeze declanșarea de alegeri anticipate, inițiativele legislative împotriva Guvernului reprezentând doar un pas în această direcție.
"Tăriceanu, dă banii înapoi!" se va numi moțiunea de cenzură a PD-L, motivată de liderul democrat-liberal Emil Boc prin faptul că Executivul condus de Călin Popescu Tăriceanu "nu a anulat taxa de primă înmatriculare și nu a returnat banii". "Textul moțiunii va fi înaintat în vederea semnării și către celelalte formațiuni politice, și în special ne așteptăm de la PSD și PRM să susțină acest demers, întrucât au votat și moțiunea simplă a PD-L pe aceeași temă", a explicat Boc, conștient că parlamentarii PD-L nu pot dărâma Guvernul de unii singuri.

Reacția

Deocamdată, PSD nu a dat niciun răspuns. Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea și Vasile Dâncu sunt așteptați să realizeze o analiză a unui posibil calendar pentru declanșarea de alegeri anticipate, adoptarea unei moțiuni de cenzură fiind doar una dintre variantele de a ajunge la comasarea scrutinului local cu cel pentru parlamentare.
Din această perspectivă, premierul a anunțat că PNL condiționează cu adoptarea votului uninominal orice discuție cu alte partide despre anticipate. 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.