Guvernul PNL-UDMR rezistă numai datorită sprijinului acordat, neoficial, de social-democrați. Acesta este mesajul pe care liderii democrat-liberali îl transmit filialelor din teritoriu, în pregătirea organizațiilor PD-L pentru alegerile locale din această primăvară. "Astăzi, Tăriceanu dansează după balalaica lui Ion Iliescu (președintele de onoare al PSD – n.r.)", a declarat vicepreședintele democrat-liberal Gheorghe Flutur.
Afirmația sa a venit în sprijinul declarațiilor făcute de prim-vicepreședintele PD-L, Theodor Stolojan. Acesta a explicat, la rândul său, că Executivul condus de Călin Popescu Tăriceanu nu ar rezista la guvernare dacă nu ar mai rezista colaborarea informală cu PSD. "Nu este vorba de un acord politic între cele două partide, ci de o înțelegere netransparentă. (…) (PNL – n.r.) ezită să facă oficial acest pas deoarece este greu să te întorci la electorat PNL și să spui că bați palma cu partidul sub a cărui guvernare România a cunoscut cea mai mare corupție din istorie", a acuzat Stolojan.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane