Home Politic PER cere desființarea Ministerului Fondurilor Europene

PER cere desființarea Ministerului Fondurilor Europene

DISTRIBUIŢI

Printr-un comunicat de presă, Partidul Ecologist Român se întreabă: „De ce investește România bani într-o instituție care s-a dovedit total ineficientă?”

„Aceasta este o întrebare la care marile partide ar trebui să răspundă.

Din cauza incompetenței, din cauza corupției, din cauza manevrelor care s-au făcut din afara țării, România nu a reușit să atragă fondurile europene atât de necesare pentru dezvoltare ei. Salariile funcționarilor/ miniștrilor care, chipuri, păstoreau acest domeniu s-au plătit însă fără restanțe. Poate că a venit vremea ca acești oameni să suporte consecințele lipsei lor de profesionalism și să dea înapoi banii pe care i-au câștigat doar ca să ‘mobileze’ frumos niște birouri. Sau, și mai bine, instituția cu totul ar trebui să dispară.

Considerăm că doar printr-o diminuare a ineficienței în sectorul public, printr-o absorbție crescută a fondurilor europene, prin asigurarea finanțării marilor proiecte publice și prin dezvoltarea uni program național de agricultură care să-i ajute pe fermierii mici și mijloci în depozitarea și distribuirea producției, România poate depăși impasul în care se află.”, propune PER.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.