Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a decis ieri să amâne pentru data de 9 mai luarea unei decizii, în ceea ce privește afirmațiile făcute la un post de televiziune de Cristian Popescu Pidone la adresa femeilor din Primăria sectorului 4. La ședința de ieri, Piedone nu a fost prezent, el trimițând un emisar, așa cum s-a întâmplat și atunci când a spus că a fost personal la sediul Primăriei sectorului 4 să-și ceară scuze pentru gafa făcută. El vroia să-și ceară scuze pentru că le trimisese pe femeile din Primăria sectorului 4 pe centură, unde le-ar sta mai bine, acolo fiind, în opinia lui, mult mai utile decât în administrația publică. Reamintim că toate femeile din Primăria Sectorului 4, prin organizația de Sindicat, au depus în data de 22 aprilie 2008 o plângere la CNCD, prin care solicitau acestuia să ia act de declarațiile lui Piedone. În acest timp, oficialii CNCD s-au autosesizat după apariția în presă a afirmațiilor făcute de Piedone.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane