PNL are nevoie de liberali

Ideea separarii demnitatii de prim-ministru de cea de presedinte al PNL, avansata, pare-se, de Theodor Stolojan in intalnirea cu Tariceanu, copiaza oarecum situatia partenerului din Alianta D.A., adica PD – numai ca acolo faptul ca Basescu este presedintele tarii, iar Boc conduce Partidul Democrat, este o imprejurare motivata si conditionata de lege, respectiv de Constitutie. Dar modelul exista, functioneaza, asa ca de ce n-ar avea si Stolojan -falitul- lui, pe Tariceanu, asa cum Basescu il poseda pe al lui in fruntea PD?! Acum ramane de vazut cat de dispus este PNL sa accepte aceasta -propunere-, cat de grava este criza de identitate si autoritate a liberalilor si care este de fapt raportul dintre cele doua – daca nu chiar trei grupari – din cadrul partidului, care se lupta pentru putere. Si, la urma urmei, cat de compromis este Tariceanu ca premier si presedinte de partid si ce ar avea de castigat PNL si, implicit, Alianta D.A., de pe urma reutilizarii lui Stolojan la varf.

PNL este totusi un partid cu traditie, asa-numit istoric, dar care a avut si are inca de facut fata unor transformari de substanta, defalcate in doua etape: dezgroparea doctrinei liberale consolidata de bratieni, interbelica, si adaptarea acesteia la noile conditii socio-politico-economice din Romania si din Europa. Si nu este usor pentru ca, pe de-o parte, personalitatile gen Bratianu au disparut si cei care au trecut prin anturajul lor nu au nici pe departe anvergura mentorilor – vezi cazul Campeanu, iar pe de alta parte, cei care au venit spre liberalism dupa decembrie *89 au avut motivatii si interese divergente, situatia economica, financiara, personala si generala silindu-i de multe ori sa nu tina seama de doctrina si loialitate politica in cursa pentru consolidarea bazei materiale personale si chiar de partid – vezi cazul Patriciu. De fapt, asa-numitii oameni de afaceri, pragmatici au constituit sangele proaspat care a consolidat liberalismul romanesc de sorginte interbelica, asa cum tot unii cu inclinatii pragmatice, dar mai stangisti, legati fiind de continuarea unor practici si de interese bazate pe afaceri cu statul, de dinainte de 1989, formeaza acum nucleul PD, decantat si el dintr-un FSN cu traditie postbelica, comunista.

Cum stim, Stolojan, ca si Basescu, provine din guvernul Roman *90, recte din FSN, pe cand oameni ca Tariceanu si Patriciu n-au prea fost implicati in -afaceri- cu statul comunist si nici postdecembrist, cel putin nu la nivel inalt. Dar e clar ca cele doua orientari pragmatice (oarecum de stanga si oarecum de dreapta) au inca nevoie vitala una de alta. Asa ca, daca PNL propunea in teorie absorbirea PD in cazul unei fuziuni, PD incearca practic sa-i absoarba pe liberali, si Valeriu Stoica – persoana care se pare ca nu a stat prea rau nici inainte de *89 si nici imediat dupa – cam in directia asta agita partidul prin reclama facuta curentului popular si lui Stolojan. Doar ca, initial, poate ar fi dorit ca totusi liberalii sa-i inghita pe democrati!?

Cu cat mai repede vor reusi liberalii sa imbine democratic, european afacerile cu politica, cu atat PNL isi va consolida identitatea, electoratul si implicit puterea.