Deputatul Raluca Turcan, vicepreședinte PNL, a anunțat luni că Daniela Cîmpean este singura femeie președinte de consiliu județean din România, ea urmând să fie desemnată în această funcție la Sibiu.
„Împreună cu partenerii din FDGR am decis constituirea unei majorități în administrația județului și a municipiului Sibiu. Ca urmare, PNL va propune funcția de președinte al Consiliului Județean, în persoana doamnei Daniela Cîmpean, și de vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu. Cu foarte multă muncă, Partidul Național Liberal a devenit principala forță politică la nivelul județului Sibiu. În municipiul Sibiu, o vom susține pe doamna primar Astrid Fodor dintr-o poziție de viceprimar. Vom propune în aceste funcții oameni integri și profesioniști care să urmărească, pas cu pas, interesele sibienilor. Vreau să mulțumesc sibienilor și să îi asigur că sunt conștientă de faptul că trebuie să ne ridicăm în permanență la așteptările lor. Am venit cu o echipă de oameni tineri, integri, oameni cu proiecte”, a declarat Raluca Turcan.
Liderul județean al PNL Sibiu, Raluca Turcan a arătat că, potrivit numărătorii paralele a liberalilor, PNL a obținut, la Consiliul Județean, 33,57 % din voturi, PSD — 29,05 % și Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) — 19,35 %.