Home Politic Ponta merge la Cotroceni pentru consultări doar cu miniștrii instituțiilor de forță

Ponta merge la Cotroceni pentru consultări doar cu miniștrii instituțiilor de forță

DISTRIBUIŢI

După ce s-a arătat în sfârșit interesat de manifestările Rusiei în zona, Ponta vrea să rezolve această chestiune în același mod populist care deja l-a consacrat pe Facebook. Acesta a declarat marți va merge la Palatul Cotroceni, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu. „Sigur, toţi membrii CSAT”, a spus Ponta. Ulterior, el a adăugat, că va merge doar cu ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi cu ministrul de Interne, vicepremierul pe probleme de siguranţă naţională Gabriel Oprea, fără miniştrii economici. Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care îl invită la consultări marţi, la ora 17.30, pentru „clarificarea nelămuririlor Guvernului referitoare la politica externă, de securitate şi de apărare a României”.

„Având în vedere declaraţiile dumneavoastră publice recente prin care vă manifestați nelămurirea în legătură cu poziția României privind situația din Ucraina și din regiune, în conformitate cu Art. 86 din Constituţia României vă invit pentru consultări astăzi, 13 mai 2014, la ora 17.30, la Palatul Cotroceni”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă de preşedintele Traian Băsescu premierului Victor Ponta. În scrisoare se mai menţionează că aceste consultări vizează „clarificarea nelămuririlor Guvernului referitoare la politica externă, de securitate şi de apărare a României – problemă urgentă şi de importanţă deosebită”.

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.