Home Politic Ponta politizează și provocarea „celor mai bune 10 cărți citite”

Ponta politizează și provocarea „celor mai bune 10 cărți citite”

DISTRIBUIŢI

Premierul Victor Ponta a scris vineri pe pagina sa de Facebook o listă cu 12 titluri de carte şi 11 autori ca urmare a unei „provocări virtuale” primite din partea jurnalistului Costi Rogozanu în spiritul unei campanii devenite virale pe internet. Tilurile enumerate sunt: Umberto Eco – Baudolino, Mika Waltari – Amanţii din Bizanţ, Mario Vargas Llosa – Peştele în apă şi Mătuşa Julia şi condeierul, James Clavell – Vârtejul, Frederic Beigbeder – Iartă-mă, ajută-mă!, John Darwin – After Tamerlane, Amin Maalouf – Stânca lui Tanios, Kissinger – Despre China, Marin Sorescu – Trei dinţi din faţă, Petru Dumitriu – Cronica de familie şi Petre Sălcudeanu – Biblioteca din Alexandria. La finalul postării, Ponta l-a provocat și pe președintele Traian Băsescu, aflat la summitul NATO din Țara Galilor unde se discută măsuri de siguranță pentru Europa în contextul unei Rusii tot mai agresive, să facă o astfel de lista. „Îl provoc mai departe pe Traian Basescu – să ne spună dacă a mai citit şi altceva decât Levantul în ultimii ani!”, mai scrie ironic Ponta pe contul său de Facebook.  

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.