Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) merge mai departe prin semnarea de noi contracte, în ciuda criticilor care susțin că „nu se ia niciun ban european” și „nu se face nimic” în atragerea fondurilor europene.
„Merge mai departe programul (POSDRU — n.r.), că se semnează noi contracte, că sunt programe în derulare. Uneori, discursul politic încurcă munca obișnuită. „Nu se ia niciun ban european, nu se face nimic”! Ba da! Se face și se fac lucruri bune și vreau să vă îndemn și pe beneficiarii programului și pe cei care îl gestionează să aveți grijă ca aceste programe să meargă mai departe și să ne pregătim în același timp pentru 2014-2020″, a afirmat prim-ministrul, la Palatul Victoria, cu ocazia semnării unor contracte de finanțare prin POSDRU, alături de ministrul Muncii, Rovana Plumb, și de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Ponta a adăugat că programul POSDRU a fost în anii trecuți unul dintre „coșmarurile” României, care a irosit resurse importante.
„POSDRU a fost unul din (…) coșmarurile noastre, din fericire unul dintre pariurile pe care le-am câștigat. Un program nu doar suspendat, dar un program care a chinuit pe foarte multă lume și care a irosit foarte multe resurse. Din momentul în care am reușit să-l deblocăm (…), este un program operațional”, a spus premierul.
Potrivit ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, luni, la Palatul Victoria, s-au semnat 63 de contracte pe POSDRU, în valoare de peste 160 de milioane de euro.