Home Politic Ponta și falsul „haiduc” Diaconescu vor să vândă împreună iluzia „anti-Băsescu” pentru...

Ponta și falsul „haiduc” Diaconescu vor să vândă împreună iluzia „anti-Băsescu” pentru Cotroceni

DISTRIBUIŢI

Deși în urmă cu circa doi ani Diaconescu făcea show a la OTV împotriva lui Victor Ponta într-un colegiu din Gorj, cei doi foști inamici și-au găsit un numitor comun: aceeași iluzie politică, cea a lui Traian Băsescu. Așa și-a motivat, luni, Dan Diaconescu discuțiile pe care le poartă cu Victor Ponta. „Alianța urii” este una conjuncturală iar Dan Diaconescu a folosit același discurs populist ca pentru telespectatorii OTV în explica de ce „ciocoii” trebuiesc înlăturați. Număi că, de data aceasta, tocmai el este cel care face alianță cu „ciocoii de la putere”, scuza „anti-Băsescu” fiind în realitatea doar gargară politicianistă ieftină. El a mai spus că nu vrea ca Băsescu să ajungă premier, deși această posibilitate, în cazul formării unei alianțe PDL-PNL, este aproape nulă.

În fapt, PSD vrea să se asigure că-și va consolida majoritatea în parlament care să susțină guvernul Ponta, iar PPDD trebuie să întoarcă favorul finanțatorilor săi, unul dintre ei fiind chiar uneperistul de Voluntari, Florin Pandele, consortul pesedistei Gabi Firea-Vrânceanu-Pandele. Proaspăt ales deputat, Becali declara în decembrie 2012, la RTV, că o parte din reprezentanţii PP-DD au câştigat mandate de senatori sau de deputaţi în viitoarea legislatură cu ajutorul „finului” uselist Florin Pandele. „Pe 10-12 i-a băgat Pandele, finul meu”(n. r. primarul oraşului Voluntari, căsătorit cu fosta prezentatoare tv, Gabriela Firea, acum aleasă senator USL). I-a infiltrat acolo”, a spus Gigi Becali.

În faptul, jurnaliștii unui cotidian central au realizat o ancheta în care unul dintre reporterii să dădea potențial client al unui loc în Parlament sub însemnele PPDD. Diaconescu l-a trimis atunci la șeful filialei București care i-a și stabilit, pe loc, pontețialul client prețul pentru candidatura din partea PDD: 50.000 de euro. Gigi Becali mai vorbea atunci și despre cât de ușor îi va fi să fie chiar șeful acestui grup aflat sub bagheta lui Pandele. El explica atunci că va ajunge „liderul grupului PP-DD” în Camera Deputaţilor, susţinând că mulţi dintre viitorii parlamentari ai lui Dan Diaconescu îşi vor trăda partidul. Între timp, mulți parlamentari ai PPDD au sărit în barca puterii la PSD.

 

Pseudo-haiducii violeți

 

Astfel, „țăranii” lui Dan Diaconescu s-au reconvertit rapid în „boierii de la putere”. Lui Victor Ponta îi convine de minune ca un personaj toxic precum Diaconescu chiar să candideze la Cotroceni în locul său, susținut de PSD, pentru a nu-și rupe el gâtul după scorul modest obținut la europarlamentare de către partidul-stat care a devenit PSD. Diaconescu a precizat luni că este singurul candidat încris oficial în cursa pentru Preşedinţie, şi nu crede că ar fi bine ca preşedintele Traian Băsescu, după 10 ani de mandat, să fie premier. „Îi rog pe ceilalţi oameni care conduc partide, indiferent de orientarea politică, să vină alături de mine, să mă asculte şi să facem ce i-am mai rugat în anii trecuţi, în lunile trecute, să facem alianţa anti-Băsescu. Cred că această înţelegere, această colaborare, acest protocol, contract trebuie făcut de urgenţă, având în vedere ce se întâmplă pe scena politică românească”, a spus Diaconescu.

 

Dreapta își continua drumul spre unificare: candidat unic la președinție până 1 august

 

În tot acest timp, dreapta continuă eforturile de realizare a unei alianțe, după ce posibilitatea fuzionării a stârnit mai multe discuții în sânul ambelor partide. Echipele de negociatori ale PDL și PNL s-au întâlnit, luni la prânz, în absența lui Crin Antonescu, care a decis să se retragă din fruntea PNL. Vasile Blaga a anunțat că până cel mai târziu la finalul lunii august va fi anunțat candidatul unic la președinție al PDL și PNL. Delegația liberalilor a fost condusa de prim-vicepreședintele Klaus Iohannis, în condițiile în care Crin Antonescu a anunțat că nu va mai participa la aceste negocieri. Iohannis a anunțat că au fost convenite „fapte concrete”, mai exact ce comisii mixte vor fi înființate pentru a coordona activitatea celor două partide. „În cursul acestei săptămâni vom desemna în ambele partide membrii comisiilor care să înceapă să lucreze”, a subliniat acesta, precizând ca acest demaraj „în forță” arată „determinarea” celor doua partide de a-și unifica eforturile. „A durat câteva secunde și toată lumea a reconfirmat că partidele noastre doresc un candidat comun pentru prezidențiale, asta în cazul puțin probabil în care nu reușim fuziunea înainte”, a mai afirmat prim-vicepreședintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis.

Pe de cealaltă parte, Vasile Blaga s-a arătat mulțumit ca PDL și PNL lucrează deja „ca într-o alianță”. „De astăzi, grupurile parlamentare de la Camera Deputaților și Senat vor lucra împreună. Am stabilit și pașii următori, vom lucra în comisii paritare. Cea mai importantă sarcina e ‘Proiectul pentru România'”, a mai declarat liderul democrat-liberalilor, spunând că PDL și PNL sunt interesate nu doar de câștigarea președinției, ci și să construiască „o dreapta unită”. „Numele este important, dar nu cel mai important. Cel mai important e proiectul de țară. Sensibilități sunt peste tot, dar sa fiți convinși că vom trece peste acest aspect, dacă asta ne va ține în loc”, le-a spus Blaga jurnaliștilor care l-au întrebat cum se va numi noua formațiune politica, în condițiile în care mai mulți lideri liberali, în frunte cu Crin Antonescu, au spus răspicat că nu renunța la numele de PNL. Totodată, el a anunțat că până la jumătatea lunii iulie, cel târziu 1 august, PDL și PNL vor avea un singur candidat la președinție.

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.