Robinetul cadourilor electorale curge și în favoarea Bisericii. Pentru a-și asigura sprijinului celui mai puternic agent electoral – Biserica – Ponta a ordonat o serie de înlesniri pentru oamenii din această categorie. La numai o zi după lansarea candidaturii sale la președinție, Ponta a emis o Ordonanță de Guvern în care se cere ca 19.000 de cântăreţi bisericești să fie repuşi pe statele de plată ale Consiliilor Judeţene în condiţiile în care erau, potrivit Guvernului, la un pas de concediere. Actul normativ a fost aprobat pe 31 iulie, fără dezbatere publică şi fără a fi anunţat de Guvern nici înainte, nici după şedinţa în care s-a adoptat. Lăsată timp de mai multe luni în aşteptare, problema cântăreţilor s-a rezolvat la urgenţă după ce aceştia au făcut demersuri către autorităţile bisericeşti superioare, scrie Gândul.info. De altfel, foarte multe fețe bisericești, în special din zona Olteniei, au fost prezente la lansarea candidaturii lui Ponta ce a avut loc la Craiova. Recent, BOR s-a dezis de folosirea temelor religioase în campania electorală, condamnând introducerea acestora în discursurile candidaților pentru Cotroceni.