Home Politic Ponta „trăiește”!

Ponta „trăiește”!

DISTRIBUIŢI

Dacă defuncta USL a încetat să mai existe, chiar și după ce PSD a pus-o în geam pentru a-i încasa „pensia electorală”, șeful PSD este mai viu ca oricând. De altfel, pesediștii i-au inscripționat pe pupitrul de la care a luat cuvânt vineri, în comuna suceveană Dumbrăveni, mesajul „Trăiește!”. Nu știu dacă este vorba despre certitudinea faptul că Victor Ponta este viu, sau doar un mesaj pe jumătate al celebrului „USL trăiește!”, desființat legal de BEC după ce PSD a încercat să-l folosească din nou pentru a înșela mințile odihnite ale votanților lor, în special pe cei din mediul rural al căror vot face cam cât o căldare de plastic. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a participat vineri după-amiază, la un miting electoral în comuna suceveană Dumbrăveni, unde pe pupitrul de pe scenă, de unde s-a adresat oamenilor, era afișat mesajul „Trăieşte” pe fond roşu. Ponta s-a grăbit vineri să plece în campanie și s-a dus el la Ministerul Apărării pentru a se întâlni cu șeful NATO pentru a scuti niște timp pentru deplasarea de la Suceava. Nici faptul că războiul bate la ușile României nu l-a convins pe Ponta că populism de campanie este mai puțin important decât discuțiile strategice despre soarta țării. Asta după ce Ponta l-a acuzat pe Băsescu că, în timp ce Rogozin amenința deunăzi României și se afla în spațiul nostru aerian, Băsescu făcea campanie la Timișoara pentru PMP.

Biroul Electoral Central emisese, până luni, 17 decizii în cazul folosirii denumirii USL pe afişele de campanie ale alianţei PSD-UNPR-PC, toate fiind în favoarea liberalilor. Toate deciziile BEC constată faptul că folosirea de către alianţa PSD-UNPR-PC a acronimului „USL” pe materialele de propagandă electorală încalcă legislaţia electorală privitoare la o campanie corectă, solicitând primarilor din judeţele în cauză să îndepărteze materialele electorale pe care apare acronimul USL. Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, luni că în situaţia în care social-democraţii vor fi nevoiţi să schimbe sloganul „USL trăieşte” ca urmare a deciziilor BEC, atunci va găsi o altă variantă care, cu alte cuvinte, să exprime exact acelaşi mesaj. Pe afişele electorale ale PSD-UNPR-PC apărea mesajul „USL Trăieşte”.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.