Senatorul independent Ioan Talpes a inceput deja sa se erijeze in vocea crestin-democratiei romanesti, chiar daca Biroul National de Conducere (BNC) al PPCD nu a luat nici o decizie privind primirea sa in aceasta formatiune politica. Surse din PPCD afirma ca subiectul adeziunii fostului consilier prezidential nu se afla pe ordinea de zi a BNC de astazi. In aceste conditii, pe ultima suta de metri, fostul director al SIE incearca sa forteze mana liderilor PPCD si afirma intr-un comunicat de presa ca doctrina crestin-democrata are toata sustinerea din partea sa.
Ioan Talpes nu este singurul parlamentar curtat de PPCD, aceleasi surse afirma ca deputatul Aurelian Pavelescu se afla in negocieri avansate. In plus, va urma un al doilea val de racolari, care va cuprinde fostii taranisti care au trecut in partidul lui Dan Voiculescu, un nume vehiculat fiind al senatorului conservator Irinel Popescu, fost lider taranist.
Ioan Talpes afirma intr-un document remis presei ca nu se simte descurajat de contestatiile pe care mai multi membri marcanti ai PPCD i le-au adus si declara ca va sprijini in continuare formarea unui partid crestin-democrat puternic in Romania.
-Dupa cum am mai declarat si cu alte ocazii, aceasta este constructia politica pentru care am depus si voi depune in perioada urmatoare toate eforturile care imi stau in putinta-, se arata intr-un comunicat al senatorului. Reactia lui Talpes vine in urma recentelor discutii purtate in jurul constituirii unui pol crestin-democrat, care ar avea o sustinere mult mai larga a Partidului Popular European. Se pare ca -directivele- PPE, care isi doreste un proiect federativ si candidati pe liste comune ai partidelor de orientare populara, au inceput sa aiba succes. Astfel, dupa ce fuziunea cu PNL a fost ingropata, PD si-a indreptat atentia catre alte formatiuni alaturi de care sa puna in practica recomandarile PPE. Presedintele PPCD, Gheorghe Ciuhandu, s-a aratat deschis unei colaborari cu PD, dar respinge o eventuala fuziune. De altfel, Ciuhandu este un sustinator fervent al intrarii lui Talpes in partid, ale carui relatii cu reprezentantii Uniunii Crestin Democrate au fost din plin exploatate, in timpul intrevederii avute cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.
Atac maghiar la PD
Liderul UDMR, Marko Bela, a atacat ieri proiectul politic al PD de formare a unui puternic pol de centru-dreapta. La adapostul laudelor pronuntate de liderul maghiar vizavi de initiativa PD, de fapt Marko nu a facut decat sa-l apostrofeze pe Emil Boc si le-a transmis democratilor ca degeaba se declara populari daca nu isi revizuiesc atitudinea in problema statutului minoritatilor. -Initiativa PD de formare a unui puternic pol de centru-dreapta este salutara pentru ca in Romania esichierul politic este dezechilibrat. Noi vom sprijini aceste initiative si vom incerca sa contribuim la formarea acestui pol, insa UDMR isi va pastra identitatea si nu va fuziona cu nici un partid. Noi ne-am gandit la o munca de elaborare a unui program de centru-dreapta pentru a sprijini aceasta initiativa. Le-as recomanda democratilor sa inceapa formarea acestui pol prin modificarea propriilor atitudini in privinta problemelor nationale, in privinta minoritatilor nationale si in privinta atitudinii fata de UDMR-, a spus Marko, care a adaugat ca democratii vor sa realizeze o schimbare de fatada. Intrebat daca sustinerea statutului minoritatilor inseamna automat transformarea PD intr-un partid cu identitate populara, liderul UDMR si-a schimbat discursul. -Doar mentalitatea PD vizavi de statutul minoritatilor nu inseamna si fondul crestin-democratiei-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















