Home Politic Premierul, gata sa-l inlocuiasca pe Atanasiu la MApN

Premierul, gata sa-l inlocuiasca pe Atanasiu la MApN

DISTRIBUIŢI

Premierul Calin Popescu Tariceanu s-a declarat constient de faptul ca va trebui sa desemneze un alt ministru al apararii, in conditiile in care presedintele Traian Basescu nu are de gand sa revoce decretul de suspendare a liberalului Teodor Atanasiu din functie.

Primul-ministru a declarat, in emisiunea -Stirea Zilei- la Antena 3, doar ca are -anumite vesti- legate de decizia sefului statului in cazul ministrului, dar ca acestea nu sunt tocmai cele la care se astepta el. Altfel, premierul a ales sa se dea diplomat si a refuzat sa faca alte comentarii legate de -o problema care tine exclusiv de seful statului-. -Nu vreau sa declansez anumite discutii contradictorii institutionale-, a declarat Tariceanu. Cum primul-ministru a fost cel care l-a trimis pe Atanasiu -in bataia pustii-, delegandu-l sa sustina retragerea trupelor romanesti din Irak, Tariceanu a sustinut ca nu poate fi -indiferent la ceea ce se intampla cu un membru al guvernului-. Odata intrat in joc, presedintele liberal nu mai are decat sa se adapteze la -miscarile- lui Basescu – premierul s-a declarat pregatit sa gaseasca un inlocuitor pentru Atanasiu, in termen de 45 de zile, daca seful statului va refuza sa revoce decretul de suspendare.

Acum trei zile, PNL a fortat putin mana lui Basescu. Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a anuntat ca ia in considerare varianta de a sesiza Curtea Constitutionala in legatura cu refuzul sefului statului de a revoca suspendarea lui Atanasiu. Insa, Tariceanu a batut mai mult in defensiva, fara sa ascunda ca se astepta -la un gest politic din partea presedintelui Basescu-.

Interimatul de la MApN expira pe 27 octombrie, data la care premierul ar trebui sa aiba deja pregatita o nominalizare pentru un nou ministru al apararii. Asta in conditiile in care, desi Parchetul a decis neinceperea urmaririi penale in cazul lui Atanasiu, autorii plangerilor – purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu, si deputatul PSD Eugen Bejinariu – au posibilitatea de a contesta decizia.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.