Presa

Desi tematica de care ne ocupam apartine in principiu trecutului, prezentul contine suficiente fenomene si persoane care isi au originea, si nu numai, in lumea si obiceiurile dinainte de decembrie 1989. Apropo de cazul ADEVARUL, ne intrebam, de pilda, de unde pana unde a fost o asa de mare prietenie intre raposatul Dumitru Tinu – ziarist cu vechi state de serviciu in vremea comunismului (vezi SCANTEIA) – si inca -vietasul- Viorel Hrebenciuc, eminenta cenusie a regimului Iliescu?!

Inainte de decembrie *89, lucrurile erau mult mai simple, fara nedumeriri, fara intrebari, ziaristii nu erau produsi decat intr-un singur -laborator- – cel de la -Stefan Gheorghiu- (stie domn* Sile Secares), iar -liderii de opinie- erau recrutati din randurile scriitorimii dispuse la compromis, ba chiar la mancat cacat cu polonicul. Cum stim, exista un departament de propaganda din PCR, care dirija asa-zisa presa din Romania, -supervizat- de ochiul atent al Securitatii. Presa scrisa era compusa din minciuni si laude, se preamareau realizarile socialismului si se injurau -realitatile jalnice ale imperialismuli-, dar in primul rand – alaturi de infima presa audio-vizuala – 99,99% din spatiul alocat mass-media era arondat cronicii faptelor -celui mai iubit fiu al poporului si ale savantei de renume mondial-. Cele cateva ziare: -Scanteia-, -Romania libera-, -Scanteia tineretului- si -Munca-; televiziunea cu cele doua ore de emisie; radioul (unde totusi mai scapau emisiuni normale, precum cea de jazz, dar noaptea) si Agerpress nu interesau realmente nici un om normal. Singurele stiri adevarate puteau fi auzite la posturile straine de radio, iar cei care nu stiau decat limba romana si simteau nevoia sa -respire- ascultau cu plapuma-n cap Europa Libera, Vocea Americii si BBC. Singurele stiri si comentarii oarecum adevarate din presa de la Bucuresti erau cele sportive, dar nici aici nu se vorbea nimic despre meciurile si intrecerile trucate ori despre sportivii care profitau de deplasari in strainatate si nu se mai intorceau acasa.

Romanii au fost fericiti cu doi ilustri lingai: Adrian Paunescu si VC Tudor. Primul – poet talentat si om inteligent, dar care nu putea trai fara a fi mereu in centrul atentiei, avid de popularitate, un actor ratat, care participa la marele rau, din vanitatea perversa de a face putin bine. Al doilea – un veleitar complexat, ignorat de critica de specialitate ca scriitor, care, drept razbunare, isi turna cu ghiotura confratii la Securitate si la CC al PCR.

Altfel, mai toti ziaristii ajunsi dupa decembrie *89 lideri de opinie si facatori de ziare, televiziuni si radiouri private lucrasera in presa comunista, unde se adaptasera, se strecurasera, dar nu prea protestasera. Dumitru Tinu, Ion Cristoiu, Horia Alexandrescu (care a fost insa un bun cronicar sportiv), Cornel Nistorescu, Mihai Tatulici, Lucian Avramescu, Bogdan Teodorescu, Nestor Ratesh (care totusi a fugit la Europa Libera), intra volens-nolens in acesta categorie. Bineinteles ca si Petre Mihai Bacanu a lucrat inainte de decembrie *89 in presa, dar el macar a incercat sa sparga peisajul cenusiu al presei comuniste, a vrut sa scrie si lucruri adevarate si pentru asta a ajuns pe mana Securitatii si chiar in puscarie.

Asa ca adevarul, totusi, n-a murit.