Home Politic Presedintele executiv al PSD sustine sus si tare ca stenogramele nu exista

Presedintele executiv al PSD sustine sus si tare ca stenogramele nu exista

DISTRIBUIŢI

Dupa doua ore si jumatate de audieri la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele executiv al PSD, Adrian Nastase, a declarat ca -asa-zisele- stenograme, de fapt, nu exista, pentru ca la sedintele partidului nu s-au facut astfel de inregistrari.

-O singura fraza ar fi trebuit sa contina raspunsul meu fata de intrebarile procurorilor: Nu exista inscrisuri in care sa se fi consemnat discutiile din sedinte-, a spus Adrian Nastase, citat de Mediafax.

Precizand ca s-a prezentat la Parchet in calitate de martor, liderul PSD a spus ca, de fapt, stenogramele, distribuite cu numai cinci zile inainte de vot, constituie un instrument al campaniei electorale, facand parte dintr-o -campanie mincinoasa de fraudare morala a alegerilor-, in aceeasi categorie intrand si acuzatiile de fraudare masiva privind utilizarea unui soft masluit pentru numararea voturilor.

Nastase nu a pierdut prilejul sa sara in apararea colegilor sai de partid, luati in colimatorul justitiei in dosarul stenogramelor, Rodica Stanoiu si Florin Georgescu, care au fost pusi deja sub acuzare: -Nu sunt un foarte bun specialist in materie de procedura penala. Mi se pare incorect fata de colegii mei, in conditiile unei delatiuni, sa declansezi o astfel de procedura, neexistand proba clara de autenticitate a acestor materiale-. -Sper sa inchidem cat mai curand acest dosar rusinos al unei campanii electorale murdare, care a dus la o solutie imorala si care continua cu o guvernare incompetenta-, a continuat Nastase, care a venit si cu o posibila interpretare, neoficiala, a modului in care au fost -create- aceste stenograme, despre care pesedistul spune ca nu le-a citit, dar ca, probabil, o s-o faca atunci cand va iesi la pensie: -Neoficial, nu stiu… ce se poate. Poate au mers la o cafenea trei colegi, poate au scris, povestit din jurnalul de bord al unui navigator, al unui capitan de cursa lunga-.

Pe de alta parte, peremistul Vadim sustine ca Dan Matei Agathon este persoana care a facut publice stenogramele, afirmatie pe care fostul ministru o califica vehement drept -o prostie-.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.