Președintele Klaus Iohannis invită luni la Palatul Cotroceni partidele și formațiunile parlamentare la consultări referitoare la stadiul legislației electorale și procedurile parlamentare de încuviințare a cererilor justiției.
„Luni, 20 aprilie, președintele României, domnul Klaus Iohannis, invită la Palatul Cotroceni partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlamentul României, în vederea unor consultări referitoare la stadiul legislației electorale, inclusiv cel al reglementărilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor care trăiesc în afara granițelor. Pe agenda consultărilor se vor mai afla discuții referitoare la procedurile parlamentare de încuviințare a cererilor de urmărire penală, reținere, arestare sau percheziție a membrilor Parlamentului, precum și alte teme de interes public”, anunță Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, consultările vor începe la ora 10,00 cu Partidul Social Democrat, urmând ca șeful statului să se întâlnească cu Partidul Național Liberal (ora 11,00), Uniunea Națională pentru Progresul României (ora 12,00), Partidul Conservator (ora 15,00), Uniunea Democrată Maghiară din România (ora 16,00), Grupul parlamentar al Minorităților Naționale (ora 17,00).
Șeful statului anunța în conferința susținută la 100 de zile de mandat că va avea după sărbători consultări cu partidele și formațiunile parlamentare.