Politicienii dau semne că încep să se preocupe de problemele din sănătate. Într-o conferință de presă organizată astăzi, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Barbu au abordat subiectul sistemului sanitar:
‘Eu cred că aici avem două chestiuni. În primul rând, este problema duratei de lucru, cei care lucrează de gardă trebuie să țineți cont că lucrează 36 de ore continuu și lucrul acesta nu poate fi trecut cu vederea. Este un consum fizic, un consum intelectual, nervos, extraordinar de mare, care după părerea mea le afectează activitatea. Nu spun că nu trebuie făcute gărzi, pentru că asta intră în specificul profesiei, dar intervine acum a doua componentă. Nu putem să le cerem să le facă gărzile astea gratuit. Pe lângă faptul că medicii sunt prost plătiți și pleacă masiv… știți că în sistemul de sănătate este o reală problemă cu cadrele medicale care au decis să plece în țări unde salariile sunt mult mai atractive. Astea sunt avantajele pe care românii le au ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană. Aici intervine problema mai veche, problema pe care guvernul actual a abandonat-o, proiectul de salarizare unitar care ar fi trebuit să fie unul cât mai stimulativ, mai ales pentru profesii unde există deficit de forță de muncă. N-o să putem să-i ținem cu forța pe acești oameni, care găsesc salarii cu mult mai mari în țări din Europa Occidentală, dacă nu le creăm condiții și o perspectivă.
Și pe mine mă deranjează modul de abordare extrem de servil al Guvernului față de politicile falimentare ale Fondului Monetar Internațional. Ați văzut că zilele trecute am făcut o postare pe pagina de Facebook, în care am criticat această atitudine a Guvernului de a se plia la toate măsurile aberante pe care FMI le-a impus țărilor care au fost afectate de criză. România a procedat la două lucruri pe care le știți foarte bine: amputări de salarii și de pensii și tăierea investițiilor. Rezultatul, o hemoragie de creiere și de forță de muncă tânără, bine pregătită, din România în străinătate, pe care o remarcă chiar raportul FMI-ului și a doua componentă, tăierea investițiilor. Lucru care nu a făcut să redreseze economia României, din contră. Decalajele care ne separă de celelalte țări din Europa Occidentală s-au mărit. Astea sunt politicile FMI. Cum se spune pe românește, cine are urechi să audă și poate să tragă și niște concluzii. Cred că România trebuie să demonstreze că are capacitatea să-și gestioneze singură problemele economice’ a declarat astăzi într-o conferință de presă Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.
Și președintele executiv al ALDE, senatorul Daniel Barbu a discutat despre actuala criză din sistemul de sănătate, despre care a spus că: ‘Asistăm la o criză indusă. La o criză care a fost provocată de Guvernul Boc și care pare să fie reaprinsă de Guvernul Cioloș, deși Guvernul Ponta a încercat, cel puțin în privința medicamentelor și a ocupării posturilor din sistem, să întoarcă lucrurile și să le însănătoșească.
S-au întâmplat sub guvernarea Boc două lucruri simultan. S-a normat volumul cadrelor medicale și al medicilor la totalul populației, s-a stabilit pe ce criterii — trebuie întrebați guvernanții de atunci — că România are nevoie de la 26 de mii de medici. Ca să aveți un referent comparativ, cel mai performant sistem universal și gratuit de sănătate, serviciul național de sănătate britanic, are 150 de mii de medici la o populație de trei ori mai mare ca a României. Adică, dacă ar fi să echilibrăm lucrurile, necesarul României pe standarde britanice ar fi de 50 de mii de medici. Cu toate acestea, ministerul a decis că numai 26 de mii ne trebuiesc. Numai 13 mii de posturi sunt ocupate din cele 26 de mii posibile în sistem, care ar putea fi teoretic finanțate. După cum știți, Guvernul Boc a spus că numai un post la șapte vacantate poate fi ocupat. Deci, a doua dimensiune a crizei a fost adăugată de blocarea posturilor. Guvernul Cioloș a schițat aceeași intenție spunând la două posturi eliberate, un post va fi ocupat. Deci, vedeți cum își face ecou Cioloș cu Boc, așa peste guvernarea USL. Ceea ce este extrem de îngrijorător. (…) Asistăm la o criză a sistemului medical care e provocată guvernamental începând din anul 2010, care e reaprinsă acum de Guvernul Cioloș și care, probabil, vizează abandonarea sistemului public de sănătate, care rezistă eroic mai ales datorită capacității profesionale și devotamentului medicilor și personalului medical, nu atât datorită managementului. Dar, acest sistem trebuie să dispară pentru a lăsa locul unui sistem integrat privat, privat ca operare, dar alimentat de Casa Națională de Sănătate, adică din contribuțiile dumneavoastră’.