Home Politic Primar PSD oprea polițiștii să dea amenzi ca să ia voturi pentru...

Primar PSD oprea polițiștii să dea amenzi ca să ia voturi pentru Ponta

DISTRIBUIŢI

Primarul din Recaș (Timiș), Teodor Pavel, ar fi intervenit, potrivit unor surse judiciare, pe lângă șefi de poliție pentru a interzice să fie efectuate controale și acțiuni pe linie rutieră, pe anumite drumuri, pentru a se evita sancționarea cetățenilor în perioada campaniei electorale prezidențiale.

Sursele judiciare au declarat că unor polițiști din cadrul Poliției Recaș li s-a cerut să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu de către unii șefi, aceștia interzicându-le lucrătorilor efectuarea de controale pe linie rutieră pe DC 147, DJ 609E, precum și pe străzile din interiorul localităților aflate pe raza de competență.

Aceleași surse au explicat că motivul era legat de faptul că primarul din Recaș, Teodor Pavel, nu ar fi vrut sancționarea cetățenilor de pe raza orașului, mai ales în perioada campaniei electorale prezidențiale, deoarece dorea să câștige cu 51%.

Potrivit surselor, polițiștii care nu se conformau urmau să fie mutați, schimbați, desființată funcția lor și în acest scop ar fi solicitat inclusiv sprijin pe linie politică, apelând la Gelu Milutinovici și la alte persoane din conducerea Prefecturii.

Procurorii DNA efectuează luni dimineață percheziții la IPJ Timiș, la Primăria Recaș și percheziții domiciliare în 8 locații situate în județele Timiș și Arad, din care 5 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit unor surse judiciare, în dosar este vorba de infracțiuni de trafic de influență, abuz în serviciu, șantaj și ar fi implicați primarul din Recaș, Pavel Teodor, comisar șef de poliție Sorin Petru Muntean, inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, omul de afaceri Gelu Milutinovici și prefectul Eugen Dogariu.

Percheziții se fac și la sediul Poliției Recaș, sediul IGPR — Direcția Poliției Rutiere — Secția de Poliție Autostrăzi — Biroul de Poliție Autostrada A1 (Deva — Nădlac), precum și la imobilul aparținând lui Nicușor — Marcel Crăciunescu, dar și la cel al părinților săi.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.