Coaliţia PSD-ALDE din conducerea Camerei Deputaţilor refuză să introducă în dezbaterea deputaţilor proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale iniţiat de parlamentarii Uniunii Salvaţi România. Proiectul nu este supus dezbaterii şi votului pentru ca românii să nu vadă că Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi ceilalţi membri ai PSD şi ALDE apără pensiile parlamentarilor de zeci de mii de lei, deşi susţin public că-i preocupă veniturile românilor de rând.
Proiectul de lege de abrogare a pensiilor speciale, depus de USR la Senat în octombrie 2017, este blocat de peste un an de zile în Camera Deputaţilor. Comisia pentru muncă, la şefia căreia se află deputatul PSD Adrian Solomon, avea termen pentru redactarea raportului 19 aprilie 2018.
„De la începutul acestei sesiuni, am cerut constant introducerea pe ordinea de zi a plenului a proiectului de lege privind abrogarea pensiilor speciale. Coaliţia PSD-ALDE refuză sistematic, deşi ştiu foarte bine că avem un sistem bolnav de pensii, în care toată lumea contribuie la fel, dar unii mai cu moţ primesc mai mult. Cea mai mare pensie specială este de peste 55.000 de lei pe lună în condiţiile în care există, din păcate, mulţi pensionari care trebuie să se descurce cu doar 600 de lei. PSD şi ALDE dovedesc laşitate extremă blocând acest proiect deoarece nu vor ca românii să vadă că apără pensiile speciale de zeci de mii de lei pe lună”, a declarat Cristina Prună, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor.
Proiectul de lege depus de USR prevede, printre altele, eliminarea pensiilor speciale ale funcţionarilor parlamentari, ale senatorilor şi deputaţilor, ale personalului Curţii de Conturi şi Curţii Constituţionale. De asemenea, prevede modificarea Codului fiscal în sensul eliminării deductibilităţii contribuţiei pentru pensiile facultative şi eliminarea impozitării lor.
Cea mai mare pensie specială încasată în luna aprilie a ajuns, potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii, la 56.000 de lei. În 2019, echivalentul a circa 2 miliarde de euro se va duce pe pensiile speciale. În acelaşi timp, România are peste 870.000 de pensionari care trăiesc cu mai puţin de 600 de lei pe lună.
In comisiile din Parlament sunt blocate propuneri de legi mult mai im portante.Cu mult mai importante. De exemplu, legea mamei surogat. Va intereseaza ca romanii sa poata avea copii, pe fondul scaderii natalitatii?
Scrieti despre aceasta propunere foarte importanta. daca o faceti, inseamna ca vreti ca formatiune politica , vorbesc de USR si nu numai sa lupte pentru acest popor.Asa dovedeste, nu sa lupte pentru trecut ci pentru viitor.