Home Politic Propunerea pentru Ministerul Sănătății, Florian Popa, contestată în PSD din cauza Monicăi...

Propunerea pentru Ministerul Sănătății, Florian Popa, contestată în PSD din cauza Monicăi Pop

DISTRIBUIŢI

Politicienii social-democrați au înghițit cu greu după campania deșănțată cu „nu ne vindem țara” celor cu nume neromânești ca Julien et. Comp., nominalizarea româncei Sevil Shhaideh, musulmană și măritată cu un sirian ce a lucrat 20 de ani pentru regimul Al-Assad. Surse ploitce ne-au explicat că, pusă în fața faptului împlinit, tabăra anti-Dragnea din PSD contestă unele nume vehiculate pentru ministere și amenință că o parte din parlamentarii PSD nu vor vota guvernul dacă nu sunt consultați la nominalizările pe funcții. Cea mai contestată propunere este cea medicului milionar în EURO, Florian Popa pe motiv că e cercetat penal la sesizarea ANI care a constatat că există indicii că FLORIAN POPA a săvârșit infracțiunea de conflict de interese, prevãzutã de art. 301 din Codul Penal al României. Indiciile constau în faptul cã FLORIAN POPA, în exercitarea atribuțiilor de serviciu (rector al U.M.F. „Carol Davila”, membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Oftalmologie București și membru în comisia de concurs alcãtuitã pentru organizarea concursului de ocupare a funcției de manager al acestui spital) a semnat 12 acte administrative/juridice prin intermediul cãrora, pe de o parte, s-a numit pe sine reprezentant /  membru în cadrul Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice, iar pe de altã parte, a participat activ la organizarea și validarea celor douã concursuri (în anul 2010, respectiv în perioada 2013 – 2014) de ocupare a funcției de manager al Spitalului Clinic de Oftalmologie București, ambele concursuri fiind promovate de cãtre POP MONICA-DANIELA, persoanã care s-a aflat în relații continue de muncã cu FLORIAN POPA, începând cu anul 2004. Pe lângã raporturile de muncã pe care cei doi le-au avut pe parcursul activitãții profesionale desfãșuratã în cadrul U.M.F. “CAROL DAVILA”, aceștia s-au aflat în raporturi de muncã continue, începând cu anul 2011, și în cadrul Comisiei de Disciplinã a Colegiului Medicilor din Municipiul București. Popa s-a apărat public la momentul sesizării penale: „ În privința documentului prin care am semnat chiar eu numirea mea în Consiliul de Administrație al Spitalului de Oftalmologie, am semnat în acea zi peste o sută de numiri și a fost o eroare că mi-am semnat-o și pe a mea. Nu se poate vorbi de sprijin politic pentru doamna Monica Pop
Florian Popa este ultimul reprezentant al celebrei triade PPO care a condus Sănătatea din România până în anul 2015.
În anul 2012 jurnaliștii de la Cațavencii au consemnat desfășurarea scrutinului de la UMF: „alegerea viitorului rector nu are de-a face cu ştiinţa. Viitorul rector trebuie să treacă de criteriile triadei Florian Popa(n.n. deputat PSD) – Laurențiu Popescu (n.n. fost turnător la Securitate al cercetătorilor și ulterior rector al UMF) – Sorin Oprescu (n.n. PSD-ist corupt de frunte) şi să ofere fiabilitatea politică necesară. Înainte de alegerile din 2012, Sinescu s-a înfiinţat la nunta pesedistului Nicolae Bănicioiu, unde mirele l-a recomandadat drept „candidatul nostru“. Reţeta triadei PPO a fost infailibilă. Cu capacitatea ei de a trage sfori în UMF şi de a-şi confecţiona acoperire politică, din 1992 încoace n-a înregistrat nici o ratare. În 2004, Oprescu ar fi vrut să iasă el rector. Florian Popa i-a zis mda, dar trebuie să-l sunăm pe domnul Iliescu. Bunicuţa a ridicat receptorul şi a zis: „Sorine, nu se poate. Nu e rîndul tău“. Şi, desigur, nici n-a fost.”

Acum din triadă a mai rămas doar Popa pentru că Popescu e decedat iar Oprescu e ca și condamnat. Ultima zbatere.

Citește și Meschinul Florian Popa: cu peste 1 milion de RON în conturi, face memorandum pentru 12,5 EURO

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.