Home Politic PSD nu a mai avut curaj în prag de prezidențiale și renunță...

PSD nu a mai avut curaj în prag de prezidențiale și renunță la aurul Roșiei Montane

DISTRIBUIŢI

După ce PSD-ul a fost cel mai acerb lobby-ist al Gold Corporation, acum social-democrații nu au mai vrut să meargă pe mâna proiectului minier de acolo concept de compania canadiană. Retragerea PSD-ului este datorată în special campaniei prezidențiale care urmează și pe care Ponta nu își poate permite să o piardă pe mâna unui proiect minier. Anterior, și președintele Băsescu, un susținător convins al proiectului, a anunțat populist că se retrage în a-l mai sprijini, după ce a văzut reacția societății. Astfel, Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 301 voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi 3 abţineri, proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Roşia Montană, mai mulţi deputaţi arătând că acest lucru este şi o consecinţă a eforturilor făcute de societatea civilă în stradă. Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat, după votul de respingere, că Ministerul ştie ce trebuie să facă pentru a ajuta România să ia cele mai bune decizii în acest domeniu.

Deputatul PNL George Scutaru a afirmat că rolul Parlamentului nu este să ofere o lege dedicată unei companii şi i-a rugat pe parlamentari să aibă aceeaşi deschidere şi în alte proiecte sensibile, cum ar fi respingerea Legii amnistiei şi graţierii. Deputatul PDL Gheorghe Tinel a spus că mulţumeşte celor care au manifestat în stradă şi i-au convins pe social-democraţi că iniţiativa lor privind Roşia Montană nu este în interesul naţional. „Până la urmă, raţiunea a învins”, a mai arătat deputatul PDL, adăugând că trebuie găsite soluţii pentru ca bogăţiile ţării să fie exploatate în interesul naţional. Deputatul independent Remus Cernea a spus şi el că votul deputaţilor este o consecinţă, în mare măsură, a efortului făcut de societatea civilă în stradă pentru a se opune acestui proiect extrem de nociv. Varujan Pambuccian a arătat că speră ca acest vot de respingere să fie un punct final al acestei chestiuni şi să nu mai apară în viitoar o lege de acest tip. Acest proiect elaborat de Guvern a suscitat în sesiunea trecută dezbateri aprinse şi a generat proteste de stradă. Comisia specială, condusă de senatorul PSD Marius Vâlcov, i-a audiat pe toţi cei implicaţi, inclusiv pe reprezentanţii societăţii civile, iar, în final, a dat un raport de respingere, după ce PNL a anunţat că nu-l susţine.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.