Cabinetul Adrian Nastase va mai trece printr-o remaniere din ratiuni electorale. Dupa ce de curand mai multi ministri au fost scosi din structurile guvernamentale pentru a ajuta PSD la reorganizare si relansare politica dupa esecul pe care acesta l-a inregistrat la locale, executivul va mai renunta la cativa demnitari. Nu este vorba de o remaniere mare, ci una -mica-, ce ii vizeaza pe prefectii si subprefectii care vor accede pe listele parlamentare ale partidului de guvernamant si vor candida la alegerile generale care vor fi organizate la toamna. Pana in acest moment, in campania preelectorala organizata de PSD in interiorul structurilor de partid ca o masura suplimentara de -asanare morala- si-au anuntat intentia de a candida nu mai putin de noua prefecti si trei subprefecti, iar numarul acestora ar putea creste, avand in vedere faptul ca mai sunt cateva zile pana la depunea dosarelor de inscriere. Daca acestia vor reusi sa treaca de alegerile interioare din PSD si numele lor se vor regasi pe listele parlamentare, ei vor fi eliberati din functie doar cu 30 de zile inainte de startul oficial al campaniei electorale.
Aspirantii la -functia- de parlamentar
Unul dintre cei care doresc sa schimbe fotoliul de la prefectura pe unul din parlament este prefectul de Bistrita, Viorel Pupeza. Acesta este un apropiat al presedintelui executiv al PSD, Octav Cozmanca, de pe vremea cand lucrau pentru sotii Ceausescu, si in urma cu cateva zile si-a anuntat colaboratorii si conducerea centrala a partidului ca intentioneaza sa-si petreaca urmatorii patru ani in postura de senator. Pupeza a inceput deja sa-si stranga semnaturile necesare inscrierii in campania preliminara din PSD Bistrita Nasaud si se arata increzator in sansele sale de a ocupa prima pozitie pe listele cu candidaturile ce vor fi depuse pentru Senat.
La fel ca si colegul de la Bistrita, spre Senat isi indreapta atentia si prefectul de Suceava, Ioan Cusnir. Acesta nu s-a aratat inca suta la suta convins sa candideze, dar nu a exclus posibilitatea de a face acest pas. Daca se va decide sa candideze pentru un loc in Camera superioara a parlamentului, acesta s-ar putea -bate- in preliminarii pentru pozitia eligibila cu presedintele executiv al PSD, Octav Cozmanca, ce mai are si varianta unei candidaturi pe listele electorale ale PSD Botosani.
De asemenea, in preliminare se va bate si subprefectul de Suceava, Mihai Grozavu. Pe langa acesta, pe liste se afla Ovidiu Dontu, fostul sef al organizatiei de tineret a PSD, Carmen Agoutin, Ghiorghi Prisacaru, Eugen Bejinariu, Tudor Mohora, Cristian Dumitrescu, Dorel Craciun, Radu Pricop, Petrica Tarniceru si lista ar putea creste.
In lupta preliminara vor intra si prefectul judetului Bacau, Radu Catalin Mardare, si subprefectul Gabriel Vlase. Prefectul de Bacau isi doreste ocuparea unei pozitii eligibile pe listele de la Senat, iar subprefectul, bineinteles, una pentru Camera Deputatilor. Catalin Mardare s-a hotarat sa candideze deoarece experienta din administratie este foarte utila unui parlamentar. El crede ca o experienta in administratie, ca primar, prefect sau presedinte de consiliu judetean cantareste greu.
Un alt nume greu care intentioneaza sa paraseasca administratia locala este prefectul de Dolj, Ion Calin. Acesta se doreste deputat. Dupa ce a ajuns prefect, apoi presedinte al PSD Dolj, Ion Calin si-a anuntat intentia de a fi primul pe lista candidatilor pentru Camera Deputatilor. Ion Calin sustine ca inca nu s-a decis, dar este pregatit, in situatia in care se va hotari. Prefectul de Dolj a declarat ca are deja pregatit dosarul cu cele 1.000 de semnaturi necesare pentru inscrierea in precampania decisa de liderii partidului.
La statutul de deputat aspira si prefectul de Olt, Marin Diaconescu. El a declarat ca va participa la alegerile din 5 septembrie, dorind sa candideze pentru fotoliul de deputat. Pana in acest moment, la Dolj, pe listele preliminare s-au incris 10 pesedisti, acestia depunandu-si deja dosarele pentru a deveni candidati.
Ceilalti prefecti care doresc sa joace in liga mare din parlamentul de la Bucuresti sunt: Ioan Munteanu, prefect de Neamt, Ioan Buda, prefect de Maramures, care la alegerile locale a calcat in picioare legile electorale fara a pati nimic, Ion Vasile, prefect de Buzau, care asteapta la alegerile preliminare sa se prezinte cam 7.000 de membri, si, nu in ultimul rand, Gheorghe Sarb, prefectul de Bihor.