"Persecutați"
Declarațiile recente ale președintelui Traian Băsescu la adresa lui Ion Iliescu și a lui Sorin Oprescu au tulburat din nou apele în PSD. După obișnuitele reacții de fecioară neprihănită, social-democrații i-au trimis ieri o scrisoare publică șefului statului, în care îi cer să nu îi mai jignească și să renunțe la "politica de etichetări". "Jigniți, fără rușine, domnule Băsescu! Lansați cuvinte murdare pe care le lăsați să vi se reverse dintr-o gândire tulburată de furie", au sărit ca arși pesediștii, care l-au acuzat pe Băsescu de "lipsă de respect față de o persoană mai în vârstă", referindu-se la "nevinovatul" Ion Iliescu. Liderii PSD s-au încolonat apoi ca la armată și au răspuns atacurilor furibunde venite din partea șefului statului.
Fostul premier al PSD, Adrian Năstase, autoproclamat drept viitor candidat la președinția României, și-a dovedit ascuțimea gândirii, afirmând că "Traian Băsescu nu a fost niciodată președintele României" ."Băsescu este un accident istoric pentru România", a mai declarat nepotul mătușii Tamara. Întrebat cum comentează declarațiile șefului statului, coordonatorul de campanie al PSD, Miron Mitrea, l-a acuzat pe Traian Băsescu că este șeful de campanie al PD-L, deși acesta ar trebui să fie echidistant politic. Vizat direct de afirmațiile lui Băsescu, președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, l-a acuzat ieri pe șeful statului că este bolnav de putere, declarându-se uimit de "spectacolul uluitor și lamentabil" al acestuia.
Copii de mingi
Traian Băsescu l-a atacat dur ieri pe Ion Iliescu, despre care a spus că a încercat să îl controleze la fel cum a făcut-o cu fostul președinte Emil Constantinescu. Băsescu l-a ironizat apoi pe Iliescu, spunând că acesta ar trebui să iasă la pensie și "să își vadă de comunismul lui". Nici Sorin Oprescu nu a scăpat de tirul președintelui, acesta fiind acuzat că este păpușa lui Iliescu și că "servește interesele de putere ale acestuia". Băsescu l-a descris pe fostul premier Adrian Năstase drept un "copil de mingi" al lui Iliescu și a precizat că el a fost mazilit din fruntea partidului tocmai atunci când "nu i-a convenit" lui Iliescu.