Daca proiectul alegerilor generale anticipate pare sa fie pentru moment pe butuci, deoarece partidele politice, mai putin PD, nu vad cu ochi buni prezentarea electoratului la urne in acest an, am putea asista la anticipate judetene.
Presedintele Consiliului Judetean si al PSD Botosani, Constantin Contac, intentioneaza sa provoace alegeri anticipate in judet, apreciind ca astfel PSD si PRM ar obtine o majoritate absoluta in Consiliul judetean, iar institutia ar putea lucra eficient, fara -sicanele- consilierilor actualei puteri.
Potrivit Legii administratiei publice locale, pentru a dizolva Consiliul judetean trebuie sa demisioneze din functie o treime plus unu din numarul total al consilierilor – 12 in cazul judetului Botosani, precum si supleantii de pe listele de candidati depuse la Biroul Electoral la alegerile locale din 2004, transmite corespondentul Mediafax.
Constantin Contac a recunoscut ca fortarea unor alegeri anticipate nu se poate face foarte usor, dar, daca este nevoie, va uza de aceasta cale.
-Daca vom face noi alegeri, Partidul Conservator nu ar mai prinde nici un mandat, iar Alianta nu ar avea nici jumatate din consilierii pe care ii are acum, pentru ca le este total defavorabila conjunctura actuala-, a spus Contac.
Potrivit lui Contac, un consilier judetean – al carui nume a evitat sa-l faca public – s-a inscris in PSD, care are astfel, la Botosani, 16 consilieri judeteni. In CJ Botosani, PPRM are trei consilieri judeteni, in timp ce partidele din coalitia de guvernare au 14.