O nouă stea a mogulilor Voiculescu și Ghiță ne întunecă ecranele televiziunilor seară de seară: Sorin Roșca Stănescu, prezentat ca jurnalist deși denumirea sa corectă este infractor. Acesta seară de seară bate câmpii la televizor despre Traian Băsescu rostogolind minciunile începute în anul 2009. După ce ziarul CURENTUL a dezvăluit în anul 2009 (vezi AICI) cum Roșca Stănescu și Bogdan Chireac îl șantajau pe șeful ANI, cei doi au fost excluși din breasla jurnaliștilor de organismele profesionale recunoscute ale presei (Clubul Român de Presă și Asociația Jjurnaliștilor).
Dar lui Ghiță și lui Voiculescu ne le pasă, desigur iar pseudo-jurnalistele de genul Crețuleascăi sau Cristinei Șincai cu vocile lor sparte și înțepate, nici atât.
SRS, fost senator USL pe listele PNL și fost informator al Securității, a executat condamnarea la închisoare în dosarul ROMPETROL iar acum este urmărit penal într-un nou dosar penal de spălare de bani proveniți din credite ilegale de la BRD.
Dan Voiculescu execută 10 ani de închisoare pentru spălare de bani de unde îl somează pe fostul președinte să aducă dovezi pentru ce spune. Vă dați seama că dacă va mai exista Antena3 când Voiculescu va ieși din pușcărie o să fie non-stop pe sticlă să recupereze perioada pierdută?
Oare de ce CNA-ul nu intervine? Poate pentru că în fruntea instituției e o altă infractoare, Laura Georgescu?
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane