Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat în şedinţa de vineri seara proiectele de hotărâri privind suspendarea Planurilor Urbanistice Zonale ale Sectoarelor 2,3,4,5 și 6.
„Astăzi dimineață și ieri am avut discuții cu liderii majorității PNL și USR din Consiliul General al Municipiului București, pentru a avea o formă cât mai bună a proiectelor de hotărâre privind suspendarea PUZ-urilor coordonatoare ale sectoarelor 2, 3, 4, 5 și 6.
Cu toții am fost de acord că suspendarea este urgentă și necesară pentru a stopa abuzurile rechinilor imobiliari din București și pentru a asigura o dezvoltare modernă, europeană a Capitalei. PUZ-urile celor 5 sectoare, așa cum au fost făcute, creează spațiu pentru abuzuri în urbanism, deschid calea unui trafic mult mai aglomerat, haotic, fără reguli clare care să protejeze cetățenii și cresc riscul de poluare în oraș.
Au avut loc discuții tehnice, precum termenele pe care să le stabilim din perspectiva predictibilității necesare pentru dezvoltatorii onești. Concluzia comună a fost că într-un an putem pune ordine în lucruri. De asemenea, am fost de acord că este nevoie ca funcționarii publici să lucreze cu celeritate pentru acest deziderat și vom face tot ce este nevoie pentru a pune lucrurile în mișcare.
Astfel, în urma discuțiilor, am ajuns împreună cu majoritatea din Consiliu la o formă echilibrată și rezonabilă.
Sunt convins că au existat presiuni destul de mari asupra tuturor, dar consider că CGMB și Primăria Capitalei au trecut primul mare examen de maturitate în direcția construcției Noului București. Sunt optimist asupra modului în care vom implementa măsurile acestor hotărâri votate azi.”, a explicat Nicușor Dan.