Home Politic Raluca Turcan vede lumina: jos copiatul, jos plagiatul

Raluca Turcan vede lumina: jos copiatul, jos plagiatul

DISTRIBUIŢI

”Plagiatul este un MALPRAXIS academic. Este nevoie de un ‘DNA’ al calității Universităților!’,  consideră deputata PNL Raluca Turcan.    

da1c4d6a-1324-4cdf-8091-bd51e46e8591

Dacă până în acest moment a fost practic imposibilă retragerea unui titlu de doctorat, chiar dacă existau verdicte clare de plagiat din partea Comisiilor de Etică din Universități sau a altor organisme de control din subordinea Ministerului Educației, de acum încolo doar Universitățile pot face LEGEA! și anume, școlile doctorale vor trebui să stabilească cine a plagiat și să decidă dacă retrag sau nu titlul de doctor. Adică, să se autosancționeze!

Într-o țară normală acest lucru ar fi fost unul absolut normal. În România însă, având în vedere că instituțiile din subordinea ministerului, responsabile de calitate și etică, sunt blocate și politizate, iar legislația este una ambiguă, este greu de crezut că universitățile își vor putea asuma corect și etic acest drept la autonomie totală.

Luând în considerare faptul că Senatul a fost cameră decizională pe proiectul care conferă această putere universităților, mai sunt două opțiuni prin care se poate remedia această problemă:

1. Președinția poate returna acest proiect de lege spre reexaminare Parlamentului;

2. Guvernul trebuie să emită o nouă Ordonanță de Urgență prin care să întărească procesul de EVALUARE a calității în învățământul superior, să coreleze prevederile din Codul Studiilor Doctorale și să rezolve problemele din ARACIS și CNATDCU.

PNL solicită rezolvarea problemelor cu care se confruntă principala instituție care are drept obiectiv creșterea calității în învățământul superior — ARACIS. Această instituție trebuie profesionalizată, să i se acorde atribuții clare și reale în evaluarea școlilor Doctorale, să beneficieze de autonomie deplină, să fie depolitizată și să i se rezolve problemele privind conducerea interimară.

 

Plagiatul și lipsa unor criterii clare privind calitatea sistemului universitar pot face din școlile Doctorale fabrici de Diplome. Plagiatul este un MALPRAXIS academic. Este nevoie de un ‘DNA’ al calității Universităților!

În România există zeci de universități și mii de profesori și doctoranzi care fac performanță. Din respect pentru aceștia nu putem tolera ca o parte din universități să facă rabat de la calitate si de la etica universitară. NU putem lăsa universităților dreptul exclusiv de a emite și retrage titluri de doctorat fără a avea o instituție puternică care să fie în stare să verifice calitatea lucrărilor.

Legea nu trebuie să acopere eventualele fraude, ci să reglementeze în spiritul Statului de Drept și al corectitudinii.

Statul trebuie să-și întărească mecanismele prin care se acordă și se retrag titlurile de doctorat, concomitent cu întărirea mecanismelor de verificare și asigurare a calității programelor de studii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.