Home Politic Romania vrea sa fie consultata in privinta statutului maghiarilor

Romania vrea sa fie consultata in privinta statutului maghiarilor

DISTRIBUIŢI

Ministrul roman de externe, Mircea Geoana, a efectuat ieri o vizita de 13 ore la Budapesta, care a inclus intalniri cu premierul Viktor Orban, cu ministrul de externe Janos Martonyi, cu presedintele socialistilor unguri, Laszlo Kovacas, si cu reprezentantii social-democratilor.

Subiectele aflate in discutie au acoperit o arie destul de larga. Aspectul politic a vizat obtinerea sprijinului socialistilor unguri pe langa Internationala Socialista in favoarea PDSR, iar Mircea Geoana pare sa fi facut o buna impresie si sa fi obtinut o legatura directa pe linie de partid. In ceea ce priveste intalnirile la nivel Executiv, ele au atins subiecte ca: extinderea relatiilor comerciale, obtinerea sprijinului pentru Romania pe langa NATO si UE, consolidarea instrumentelor de lucru bilaterale, dar si altele mai delicate, precum statutul ungurilor de peste granite, retrocedarea averilor bisericesti in Romania sau a bunurilor Fundatiei Gojdu in Ungaria, situatia invatamantului in limba materna in cele doua tari.

Geoana, in vizita la socialisti

Vizita lui Mircea Geoana la Budapesta a debutat cu o intrevedere, la Palatul Parlamentului, cu Laszlo Kovacs, presedintele Partidului Socialist Ungar – acum, de opozitie, dar cu sanse mari de a castiga alegerile de anul viitor. De altfel, Laszlo Kovacs asteapta nominalizarea la functia de prim-ministru din partea partidului sau, la congresul din mai.

La incheierea intrevederii, Laszlo Kovacs a facut o declaratie de presa cu privire la continutul discutiilor. Ministrul de externe, Mircea Geoana, i-a transmis o scrisoare din partea lui Adrian Nastase (in calitate de presedinte al PDSR) in care solicita sprijinul socialistilor unguri la Internationala Socialista. In opinia lui Laszlo Kovacs, fuziunea cu PSDR si nasterea Partidului Social Democrat sunt de natura sa favorizeze demersurile PDSR pe langa Internationala. Declaratia vine intr-un moment de incordare in negocierile dintre PDSR si PSDR si aduce un sprijin important pentru Alexandru Athanasiu si formatiunea sa. Opinia lui Kovacs este cu atat mai importanta, cu cat el detine functia de co-presedinte al Comitetului Internationalei Socialiste pentru Europa Centrala si de Est, alaturi de Pierro Fassino, pe care Adrian Nastase il va intalni la Roma la sfarsitul acestei saptamani. Kovacs a mai bifat ca aspect pozitiv faptul ca PDSR a optat pentru un guvern minoritar, rezistand ispitei de a se alia cu extremistii, ca si buna colaborare cu UDMR.

Cu aceasta, Mircea Geoana si-a indeplinit sarcina de partid. In alta ordine de idei, Laszlo Kovacs si-a exprimat speranta ca Romania va fi admisa in NATO la summit-ul de la Praga de anul viitor sau ca, in orice caz, portile Aliantei vor ramane deschise. De asemenea, a afirmat ca Ungaria sprijina aderarea Romaniei la UE.

Romania a deschis ochii asupra statutului maghiarilor de peste granite

Un capitol la care se manifesta divergente chiar intre partidele de la Budapesta se refera la statutul maghiarilor de peste granite, adoptat recent de guvern si trimis spre dezbatere la Parlament. Laszlo Kovacs a dat de inteles ca a aflat de la ministrul Geoana despre faptul ca guvernul Orban nu s-a consultat cu tarile vecine la redactarea si promovarea acestui document, care priveste tocmai cetateni ai acestor state. De altfel, Mircea Geoana a declarat, la inceputul vizitei, ca va epxirma solicitarea Guvernului Romaniei de a fi consultat in aceasta chestiune.

Proiectul Statutului ungurilor de peste granita va fi prezentat azi corpului diplomatic

Sesiunea de lucru intre cele doua delegatii, desfasurata la sediul Ministerului de Externe, s-a incheiat intr-o nota de multumire – pentru a-l cita pe Mircea Geoana. Romania doreste ca investitiile maghiare sa se extinda in toate provinciile, si nu sa se concentreze numai in Transilvania; s-a avansat si in discutiile privind calea ferata care va trece prin Iugoslavia, ca si in ceea ce priveste reluarea dialogului la nivel inalt. Neoficial, surse de la ambasada au afirmat ca se lucreaza pentru punerea la punct a unei vizite a premierului Adrian Nastase la Budapesta.

Mircea Geoana a solicitat ministrului de externe ungar consultari asupra proiectului privind statutul maghiarilor de peste granita, apreciind ca pozitiva o prima intrevedere care va avea loc, azi, intre Executiv si corpul diplomatic acreditat la Budapesta (reprezentantii tarilor UE si ai tarilor vecine, din partea Romaniei – Petru Cordos). Ministrul a evitat alte comentarii, pana la aflarea oficiala a textului acestui proiect.

La randul sau, ministrul ungar Janos Martonyi si-a exprimat speranta ca Romania va iesi de pe lista tarilor care au obligatia de viza in tarile UE in cursul acestui an, astfel incat, atunci cand Ungaria v-a deveni membra UE (2003, cel mai probabil) sa nu se mai puna problema unei discriminari intre cetatenii romani de etnie maghiara si romana. Daca, prin absurd, Romania se va afla inca pe lista neagra, facilitatile pentru maghiarii de peste granite, care vor putea fi obtinute cu celebrul carnet, vor fi acordate in limitele constrangerilor impuse de UE.

Universitate maghiara – numai particulara

Discutia asupra invatamantului in limba materna s-a facut, oarecum, la reciprocitate. Mircea Geoana a afirmat ca a luat in considerare mai ales universitatea privata, finantata de Fundatia Sapientia, care se afla in proces de acreditare la CNEAA. S-a discutat, de asemenea, despre extinderea invatamantului in limba romana in scolile si liceele din Ungaria, unde minoritatea romana este intr-un proces de scadere demografica.

In ceea ce priveste consulatul pe care Ungaria il solicita la Miercurea Ciuc, Mircea Geoana s-a ferit de un raspuns pozitiv. Mai precis, -aceasta este o problema mai larga; am insistat ca este nevoie de o operatiune echilibrata etc-. Cu alte cuvinte – nu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.