Datele Eurobarometrului, facute publice la inceputul saptamanii, arata ca cetatenii tarilor membre ale UE nu-i iubesc prea tare pe romani, doar 33% dintre cei intervievati fiind in favoarea aderarii Romaniei, in timp ce Bulgaria se afla inaintea noastra cu doua procente, iar Ungaria conduce in top cu 46%. Comparativ cu Eurobarometrul de anul trecut, tara noastra se afla pe un trend descendent, explicabil si prin scaderea entuziasmului occidentalilor pentru procesul de largire a UE. Ideea extinderii nu este imbratisata de mai mult de 44% dintre cei chestionati, ea situandu-se, de altfel, pe ultimul loc in topul prioritatilor vazute de cetatenii Uniunii. Aceasta situatie este privita cu ingrijorare chiar la Bruxelles, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Jonathan Faull, declarand pentru BBC ca liderii Uniunii au lansat -o campanie importanta pentru informarea publica (…), dar mai este mult de facut si trebuie sa imbunatatim aceasta situatie-.
Potrivit datelor sondajului, extinderea ramane asociata in mintea vest-europenilor cu frica. Ei se tem ca tarile lor trebuie sa plateasca prea mult pentru primirea de noi membri.
Pe de alta parte, romanii, conform unui sondaj realizat de INSOMAR, la comanda Grupului -Monitorul – Curentul-, sunt nemultumiti in proportie de 79% de politica de vize a tarilor din UE, in vreme ce doar 21% nu se simt discriminati de mentinerea sistemului de vize, cu toate ca bulgarii au fost scosi de pe lista neagra.
Cetatenii Europei nu-i iubesc prea tare pe romani si, prin urmare, nu si-i doresc alaturi in Uniunea Europeana. Potrivit ultimului sondaj Eurobarometru, comandat de Comisia Europeana, numai 33% dintre cetatenii UE sunt in favoarea aderarii Romaniei. Comparativ cu datele Eurobarometrului din 2000, sprijinul pentru Romania a mai scazut cu un procent, in timp ce Bulgaria si Slovenia au crescut la 35%. Numai Turcia, cu 30%, este mai putin populara printre vest-europeni cand este vorba despre aderarea la Uniune, insa Turcia nici nu a inceput macar negocierile de aderare. Anexele sondajului prezinta o imagine mai nuantata atunci cand este vorba despre sprijinul pentru tara noastra in fiecare tara membra a UE. Astfel, numai 13% dintre austrieci cred ca Romania ar trebui sa devina membra a Uniunii, in timp ce 21% dintre germani ne-ar accepta alaturi de ei si doar 24% dintre francezi. La polul opus, cei mai prietenosi cu romanii sunt grecii, care, in proportie de 56%, sunt favorabili aderarii noastre . Ei sunt urmati de suedezi, care si ei sustin integrarea Romaniei in proportie de 49%. Calculand o medie, se observa ca 45% dintre europeni se pronunta impotriva primirii tarii noastre in Uniune, iar un procent important, de 22%, sustin ca nu au nici o opinie in aceasta problema.
In ansamblu, Eurobarometrul arata ca 44% dintre europeni sunt in favoarea extinderii spre Rasarit, 35% se opun, iar 21% nu au nici o opinie. De altfel, pentru al doilea an consecutiv, numai un sfert dintre europeni considera extinderea o prioritate, ea situandu-se astfel pe ultimul loc in topul prioritatilor pentru UE. Privitor la aceasta situatie, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Jonathan Faull, citat de BBC, recunoaste ca situatia este alarmanta: -Comisarul european Verheugen a lansat o campanie importanta pentru informarea publica si statele membre joaca, de asemenea, un rol major in a explica opiniei lor publice enorma importanta istorica si sansa pe care o reprezinta extinderea UE, dar mai este mult de facut si trebuie sa imbunatatim aceasta situatie-. Potrivit sondajului, extinderea ramane asociata in mintea vest-europenilor cu frica. Ei se tem ca locurile de munca vor fi transferate in tari cu costuri de productie mai scazute, ca tarile lor vor trebui sa plateasca prea mult pentru primirea de noi membri si ca fermierii lor vor avea de suferit dupa extindere.
Datele Eurobarometrului au fost confirmate si de sondajul efectuat de Institutul DIMAP din Germania, care arata ca 46% dintre persoanele chestionate considera ca largirea UE ar avea efecte negative pentru nemti, in timp ce 43% considera ca acest proces ar fi benefic pe termen lung . Pesimistii provin in cea mai mare parte din fosta RDG.