Liberalii si-au reprosat reciproc faptul ca l-au lasat pe Adrian Nastase sa blocheze cererea de perchezitie in dosarul Zambaccian. Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, l-a mustrat pe vicele Dan Radu Rusanu pentru ca a chiulit de la votul din Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, insa nu a dispus sanctionarea acestuia.
Infrangerea suferita de aliati in cazul perchezitiei caselor lui Nastase a aprins spiritele la sedinta Biroului Permanent Central al PNL. Presedintele PNL, premierul Calin Popescu Tariceanu, i-a cerut socoteala vicelui Dan Radu Rusanu pentru faptul ca a chiulit in momentul in care s-a supus la vot cererea de perchezitie. Rusanu a sustinut ca nu s-a prezentat la sedinta conducerii Camerei Deputatilor din motive intemeiate, fiind ocupat sa rezolve, chipurile, problemele oamenilor din Calan, aflati in greva foamei.
-Bine, Dane, dar la Calan ai fost sambata, iar votul a avut loc azi-, i-a replicat Tariceanu. Desi a admis ca era in Bucuresti, deputatul a tinut-o insa pe a lui, afirmand ca a fost ocupat cu aceeasi problema si ca i se pare mai importanta situatia grevistilor decat un vot oarecare din Biroul Permanent al Camerei Deputatilor. Pe de alta parte, liberalii aveau sa isi reproseze faptul ca nu si-au dat seama la timp ca decizia Biroului Permanent este neregulamentara.
-Reprezentantii nostri in conducerea Camerei Deputatilor trebuiau sa invoce la timp regulamentul care spune explicit ca nu Biroul Permanent avea dreptul sa se pronunte asupra cererii de perchezitie-, comentau ieri liberalii. De altfel, si Tariceanu a spus ulterior ca a citit regulamentul in care se arata ca cererile de perchezitie se formuleaza de ministrul justitiei, sunt adresate presedintelui Camerei, iar acesta trebuie sa le puna in discutia plenului.