Într-un context politic volatil în care se duc lupte acerbe între Palatele Cotroceni și Victoria, rușii caută tot mai multă influență în România. Nu numai în rândul clasei politice de la București, ci și în rândurile celei mai influente instituții din România, și anume la Biserică. După ce în urmă cu mai puțin de un an a tatonat terenul în zona PSD-ului și a unor fundații din zona de stânga, precum „Fundaţia Europeană Titulescu”, păstorită de după gratii de către Adrian Năstase, unul dintre cei mai influenți ideologi ai Kremlinului, Aleksandr Dughin, dă târcoale fețele bisericești din țara noastră. Relația dintre PSD și Moscova nu este una noua, în prezent făcându-se inclusiv pe filieră moldovenească, acolo unde PSD are un protocol de colaborare cu Partidul Democrat din Republica Moldova (PDM), formațiune care la rândul său are o înțelegere similară cu Partidul Rusia Unită a lui Vladimir Putin.
Revenind la importanța bisericii, aceasta este extrem de importantă din prisma faptului că, alături de Armată, se bucură de cea mai mare credibilitate în rândul românilor. De altfel, Rusia are o misiune foarte ușoară în a exploata breșele din rândul înaltelor fețe bisericește din România avide de bani. „Managerii lui Dumnezeu” de la noi din țară au un preț concret iar Moscova nu ezita să scoată arginții pe masă. Dughin știe acest lucru iar o bună parte din teoria sa politică eurasianistă se bazează pe factorul religios. Ideologul Kremlinului visează la asumarea Moscovei a rolului de „A Treia Romă”, un fel de campion protector ortodoxiei din spațiul Europei și al Asiei. Astfel, țările ortodoxe din acest spațiu ar trebui să se unească sub cupola, chipurile protectoare, a Rusiei. Un fel de neo-URSS bazat pe afinități de tip religios care să fie mai presus de interesele politico-economice. Dughin consideră Occidentul ca un spațiu decadent din punct de vere spiritual de care, cel puțin Europa Centrală și de Est, ar trebui să se separe. Din sursele noastre, Dughin s-a întâlnit cu mai multe fețe bisericești importante din România printre care se numără ÎPS Nifon de la Târgoviște sau ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Venirea lui Dughin în România a fost confirmată de către HotNews și de către Mircea Popa, secretar general al Fundației România – Rusia, fost director al agenției de știri „Rusia la zi”, un apropiat din presă a senatorului PNL, Sorin Roșca Stănescu.”S-a întâlnit cu mai multe fete bisericești, pentru că are proiectul eurasiatic și <<A Treia Roma>>, deci pe dansul îl interesează foarte mult fețele bisericești”, a spus Popa, pentru HotNews.ro. Potrivit acestuia, Dughin a venit în România duminica trecută și a plecat în cursul zilei de miercuri, 25 iunie.
Filiera PSD
Înainte de a reveni după gratii, Adrian Năstase, l-a primit în toamna anului trecut la „Fundația Nicolae Titulescu”. Atunci, Năstase l-a gratulat cu titlul de mare gânditor. Aceeași placă i-a pus-o Dughin lui Năstase, cum că este fascinat de România și de cultura română. „Pasionat de Lucian Blaga şi prieten cu Jean Parvulesco, el mi-a mărturisit admiraţia sa pentru cultura românească şi mi-a împărtăşit câteva dintre ideile care, în viziunea sa, constituie punţi de legătură cu spaţiul eurasiatic, cea mai importantă dintre acestea fiind filonul ortodox profund al identităţii şi spiritualităţii româneşti. Desigur, discuţia a fost mult mai amplă, fiind abordate atât evoluţiile actuale în plan internaţional, cât şi posibile scenarii legate de viitoarea configuraţie geo-strategică a lumii.
Boicotat și de Facebook
De curând, cei de la Facebook, i-au închis contul de Facebook pentru câteva zile, pagină în care acesta promova foarte agresiv ideei de tip rasist și fascist, o ideologie pe care a îmbrățișat-o de altfel în tinerețile gândirii sale de tip ideologic. Una dintre țintele sale preferate fiind comunitățile musulmane turcofone, în special tătarii din Crimeea anexată. „Este evident că, în caz de criză, aceste servicii de rețea devin o formă directă a războiului informațional. Oricum, nu e de mirare. Nimic surprinzător. Trebuie doar de reținut că intoxicarea din partea Occidentului coincide cu intoxicarea din partea unui spectru larg al cetățenilor ruși. Despre liberali nici nu mai vorbesc, dar de data aceasta, este evident că am ajuns în vizorul coloanei a șasea. I-am descris caracteristicile. I-am dezvăluit metodele și numele celor mai importanți jucători. Și la ce, vă întreb (pe bună dreptate), să mă aștept în continuare?”, s-a plâns Dughin pe pagina sa Vkontakte (rețea de socializare din Rusia – n.r.) despre închiderea contului său de Facebook.