Recentele conclavuri, mai mult sau mai putin importante, ale unor partide politice aflate in acest moment in arcul guvernamental, respectiv dezbaterile si deciziile care au fost luate in cadrul PD si al fostului PUR, actualmente PC (vedem ca R-ul a fost evitat deliberat!), au demonstrat din nou ceea ce era evident inca din ianuarie 1990, cand au reaparut partidele istorice si alte formatiuni mai -noi-, anume faptul ca partidele postdecembriste romanesti nu au baza sociala si nu reprezinta, nici dupa 15 ani, decat o arie restransa de interese ale unor grupuri si mai restranse. Asa-numita masa sustinatoare, membri si votanti, a unui partid o reprezinta de fapt fanii, fara sa existe mare deosebire intre membri si votantii unui partid politic si galeria si microbistii unei echipe de fotbal! S-ar putea ca teoria claselor sociale sa fie depasita si un partid politic sa nu mai aiba nevoie de -preludiul- indelungat de acum cateva sute de ani pentru a fi intr-adevar rezultatul unui complex proces istoric care sa ceara reprezentanti la nivel national in lupta dintre diferitele clase sau categorii sociale. Dar nici ca partidele, reprezentantii, simbolurile diversitatii societatii sa apara inaintea cristalizarii diverselor categorii de interese din societate, fara ca macar sa tina cont de orientarile masei de votanti, nu ni se pare normal. Am mai scris si in urma cu 10 ani ca asa-numitele partide istorice – PNT, PNL si PSD – au reaparut artificial, fara o legatura reala cu prezentul respectiv, mai mult ca nostalgii antebelice ori initiative revansarde; iar formatiunile politice -de tip nou- – FSN si alte combinatii de litere -, ca rezultat al -vigilentei- fostei nomenclaturi comuniste de gradul doi si trei si fostilor securisti reformati sau ca initiative ale unor -intreprinzatori- pusi pe capatuiala rapid si prin orice mijloace. Asta a fost startul pluripartitismului, al democratiei romanesti, si tot ce se intampla -de-atunci inainte- nu e decat rezultatul firesc al -tristei mosteniri- si, bineinteles, al prestatiei -mostenitorilor-.
Ce mare lucru ca Partidul Democrat, membru al Internationalei Socialiste, tinde spre noul curent popular european, curent catre care deja s-au aruncat PRM-ul lui VC Tudor si Partidul Conservator al -generalului in retragere- Voiculescu (altfel, frumoasa ascensiune, frati romani, de la Maiorescu la Voiculescu, nu-i asa?!) si -inlauntrul- caruia se zbat fara sa faca mare scofala de vreo 10 ani taranistii nationalisti si udemeristii si mai nationalisti?! Acu*, ca s-a aflat ca -popularii- sunt cei mai cautati si mai numerosi in Parlamentul de la Strasbourg, romanul nu poate scapa o asemenea ocazie, adevarat chilipir pentru unii aflati in criza de identitate.
Nu pot sa nu evoc in acest context vorba de -duh- pe care ne-o arunca periodic in liceu profesoara de matematica in dorinta de a ne moraliza: -Mai copii, nu-i frumos sa furi si sa minti, cand poti sa parvii cinstit in societate!-.
Nu spun ca nu trebuie sa ne apropiem de marile curente si focare politice si de interese ale Europei si ale lumii, ca nu trebuie sa ajungem si noi la un sincronism adevarat, dar prea sare in ochi spiritul si politica de conjunctura -romaneasca-, ce ne insoteste de la turci incoace (daca nu chiar de la combinatia aia de -brate tari- daco-romana?!).
Sa fie de bine, sa fie de rau, sa fie Molotov, sa fie Ribbentrop, sa fie comunism, sa fie social-democratie, sa fie liberalism, sa fie republica, sa fie monarhie, sa fie sau sa nu fie…?!
Din aceasta dilema, pe unde scoatem camasa, bibicule?!?
