Șase Raportori speciali ai Organizației Națiunilor Unite au solicitat Guvernului României să dea explicații la Geneva despre asigurarea educației pe tema egalității și identității de gen în școli și univeristăți, dar și pe tema accesului elevilor la educație sexuală comprehensivă pentru copii, adolescenți și tineri. Clarificările sunt cerute în contextul în care Parlamentul României a adoptat doua propuneri legislative controversate: prima elimină prevederile privind accesul la educație sexuală din Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului Nr. 272/2004, iar a doua interzice discuțiile despre gen și identitate de gen în școli, licee, universități și programe de formare profesioală. La acest moment, prima propunere legislativă a fost transmisă Senatului spre reexaminare de către Președintele României, iar a doua va fi discutată pentru a treia oară într-o ședință închisă a Curții Constituționale în data de 18 noiembrie. Interpelarea transmisă Guvernului Orban accentuează faptul că ambele propuneri au consecințe extrem de grave în educație, în condițiile în care sarcinile la adolescente, infecțiile cu transmitere sexuală, discriminarea și violența bazată pe gen, dar și stigmatizarea și marginalizarea persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și transgender rămâne la un nivel ridicat. Mai mult, poziția Raportorilor ONU demnostrează că aceste prevederi încalcă drepturile femeilor și persoanelor transgender și angajamentele internaționale ale României, inclusiv Convenția de la Istanbul. „Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la faptul că Proiectele de lege propuse sunt incompatibile cu principiul non-discriminării coroborat cu dreptul la educație și dreptul la cel mai înalt standard de sănătate fizică și mentală care poate fi atins, inclusiv sănătatea sexuală și reproductivă, prin refuzul accesului la informare și educație. Mai mult, suntem îngrijorați și de faptul că sancționarea oricărei persoane care predă despre gen, egalitatea de gen și identitatea de gen pare să reprezinte o încălcare nejustificată a drepturilor sale la libertatea de opinie și de exprimare, precum și a libertății sale academice”, scriu Raportorii. „Ne îngrijorează faptul că, dacă ar fi adoptate, proiectele de lege ar încălca nu numai o serie de dispoziții din Constituția României, enumerate mai sus, ci și principiile internaționale ale drepturilor omului.” Raportorii ONU cer Guvernului Orban să explice măsurile luate pentru a se asigura că toate persoanele și grupurile au acces la educație sexuală comprehensivă, inclusiv informații non-discriminatorii, bazate pe dovezi exacte din punct de vedere științific și adecvate vârstei, cu privire la toate aspectele sănătății sexuale și reproductive, inclusiv diversitatea identităților sau expresiilor de gen. De asemenea, solicită guvernului să furnizeze informații cu privire la măsurile luate pentru a proteja persoanele trans împotriva violenței și discriminării în instituțiile educaționale, inclusiv împotriva bullying-ului, hărțuirii, stigmatizării și ostracizării. „Comitetul pentru Drepturile Copilului a recunoscut faptul că adolescenții transgender se confruntă cu persecuții, inclusiv abuzuri și violență, stigmatizare, discriminare, agresiune, excludere de la educație și formare, precum și lipsa sprijinului familial și social sau a accesului la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă și informații. În cazuri extreme, aceștia se confruntă cu agresiuni sexuale, violuri și chiar decese”, motivează Raportorii ONU intervenția lor. „Intervenția Raportorilor ONU arată cât de grav este derapajul legislativ al Parlamentului României. Ura față de persoane transgender, femei și accesul la informații corecte, științifice, despre sănătate și sexualitate determină un grup restrâns de parlamentari să facă asemenea propuneri legislative, înghițite pe nemestecate de majoritatea parlamentarilor, dezinteresați de situația femeilor și a persoanelor transgender. Curtea Constituțională, Președintele României și Parlamentul au obligația să respingă ambele propuneri legislative și să repare acest derapaj”, a declarat Teodora Roseti, Directoare Executivă, Asociația ACCEPT. Semnatarii au solicitat Guvernului să transmită îngrijorările lor la CCR. Aceștia sunt: · Koumbou Boly Barry, Raportor special pentru dreptul la educație · Irene Khan, Raportor special privind promovarea și protecția dreptului la libertatea de opinie și de exprimare · Tlaleng Mofokeng, Raportor special privind dreptul oricărei persoane la accesul la cel mai înalt standard de sănătate fizică și mentală pe care îl poate atinge · Victor Madrigal-Borloz, Expert independent privind protecția împotriva violenței și discriminării bazate pe orientarea sexuală și identitatea de gen · Dubravka Simonovic, Raportor special privind violența împotriva femeilor, cauzele și consecințele acesteia · Elizabeth Broderick, Președinte-raportor al Grupului de Lucru pentru discriminarea femeilor și fetelor
Reamintim faptul că organizațiile de studenți, lumea academică, asociațiile pentru drepturile femeilor și pentru drepturi LGBTI din România, alături de societatea civilă de drepturile omului din țară și din Europa, au intervenit în fața Curții Constituționale pentru a susține sesizarea de neconstituționalitate realizată de Președintele României referitoare la interzicerea educației despre gen, egalitate de gen și identitate de gen în România.
mai rau decit in Orwell…
Adevarat…
Sase taietori de frunza la caini, nu raportori ONU
Si de ce trebuie sa dea guvernul explicatii despre o lege data de spagarlament?