Felul in care a reactionat conducerea Partidului Social Democrat dupa aflarea rezultatelor oficiale ale alegerilor locale este tipic pentru un demn urmas al fostului Partid Comunist Roman – -in spirit si simtire-. Desi rezultatele au aratat clar ca majoritatea candidatilor PSD pentru primariile si consiliile locale din mediul urban au pierdut la diferente apreciabile in fata candidatilor partidelor de opozitie, desi presa a comentat pe larg ceea ce a numit -infrangerea partidului de guvernamant in alegerile locale si consolidarea opozitiei-, iar analisti politici au dezbatut pe toate fetele, in sumedenie de talk-show-uri si chiar cu participarea zambitoare a liderilor PSD, ceea ce ei au numit -dezastrul de la locale al partidului lui Adrian Nastase- – ei bine, in ciuda tuturor acestor realitati la care se adauga cu modestie – ultimul pe lista – electoratul roman, liderii PSD in frunte cu echidistantul presedinte al tuturor romanilor sustin sus si tare ca ei nu au pierdut alegerile, ca a fost vorba doar -unele mici neimpliniri, prin anumite zone, iar Bucurestiul este oricum al opozitiei-. Culmea ridicolului si nesimtirii, la Bucuresti – pentru a raporta cat mai multi primari la hectar -, presedintele filialei Dan Ioan Popescu s-a grabit sa-l readuca cu surle si trambite in partid pe liderul care este al Ferentariului, Marian Vanghelie, Geoana urmand firesc sa invete cum sa se -conjuge- pe placul romanilor care sunt. Ce se intampla in aceste zile in sanul partidului pastorit de Nastase si care trebuie predat in curand la cheie tovarasului Iliescu, cum se zbate partidul-stat ca ala pe uscat – dorind sa luam -chinurile desfacerii- sale drept dans nuptial – e deja un loc comun. Dar unul anecdotic, pe care il poti taxa la urma urmei drept sindrom firesc al universului patronat cu caldura si intelegere de Caragiale. Ce e mai putin de inteles si imposibil de acceptat dupa aproape 15 ani de la evenimentele din decembrie 89 este comportamentul de tip pur comunist, stalinist, discretionar, dispretuitor-neomenesc in ultima instanta, al conducerii centrale si locale a PSD. Inainte de decembrie *89, cetatenii de rand ai Romaniei – indiferent ca erau membri ai PCR sau ai fantomaticului Front Democratic Popular – nu aveau nici un cuvant de spus in treburile tarii, notiunile de electorat, de vot liber, de turul doi, de campanie electorala, de exit-poll, de sondaj de opinie etc. erau ceva de domeniul fantasticului, -elemente dusmanoase fata de statul socialist multilateral dezvoltat-, -unelte ale capitalismului putred-. Pe vremea lui Ceausescu, cum stim – daca ne mai amintim -, poporul roman era privit si tratat de conducatorii lui politici mai rau decat animalele de casa – caini, pisici, papagali -, era ceva bun de folosit in cuvantari, mai ales pentru strainatate. Ei bine, am senzatia, am sentimentul, am convingerea ca liderii PSD ne privesc exact la fel ca pe vremea odiosului si acest lucru este evident, iese la suprafata, nu mai poate fi refulat de fostii nomenclaturisti si odraslele lor in clipele cand simt ca le fuge pamantul de sub picioare. Astia pot fi democrati, ma rog, se comporta si ei cat pot, numai cand reprezinta -patria- pe la diverse foruri internationale, dar si atunci cred ca in sinea lor nu le vine sa creada ca le calca piciorul pe la NATO, UE si altele asemenea. Alternanta la putere reprezinta pentru ei ceva bun doar ca lozinca. Si pentru ca toate astea trebuie sa poarte un nume – ca sa recurgem la o parafraza uzata -, sa le spunem fara teama, dar cu sictir, Iliescu!
Baiatul asta nu-i un simplu -fost- de rangul doi, e chiar -semnalul- pe care PSD il tot da poporului roman fara sa vrea, dar slava domnului ca respectivul popor se pare ca incepe sa il inteleaga
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















