Ni-l amintim toți pe Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui, autointitulat „taliban pesedist” cum aborda în Palatul Parlamentului problema demonstrațiilor din Piața Victoriei: „Ideea de a dezbate câteva aspecte legate de situația actuală este una foarte bună. Spre deosebire de președintele Liviu Dragnea, eu fac parte din aripa talibană a PSD și nu mă interesează nici măcar 100.000 de răgălii adunate de undeva. Mi-a fost foarte ușor să-i recunosc după răgetele pe care le scot și am înțeles că este o facțiune ultrareacționară, care habar nu are de comportamentul democratic și de valorile umanitare.” Cum cine se-aseamănă, se-adună, a venit rândul soției lui Buzatu, senatoarea PSD Gabriela Crețu să se dea în spectacol în calitatea sa de preşedintă a Comisiei pentru afaceri europene din Senat, calitate din care a organizat recent o dezbatere pe tema 5G în Parlamentul României. În cadrul dezbaterii, Creţu a promovat mai multe teorii conspiraţioniste, printre care faptul că din oamenii sunt extrase informaţii sau că pandemia de COVID e „un experiment global”.
Discursul reprezentantei PSD, care conduce Comisia de afaceri europene din Senat, a fost semnalat de fizicianul Cristian Presură, care a participat la dezbaterea din Parlament. „noi trăim în capitalismul supravegherii, în momentul ăsta se extrag informaţii din noi […] am citit eu odată cifra aia cu multe zerouri de 10^27 biţi de informaţie pe care unii le utilizează pentru a ne controla comportamentele. De asta dacă măcar suntem resursă, trebuie să plătească dividentul [..] atât de nouă este tehnologia, încât tare mă tem că multe studii sunt interesate, plătite de unii sau de alţii, ştim din istoria ştiinţei, eu sunt doctor în epistemologie”, a declarat Gabriela Creţu.
Afirmaţiile acesteia pot fi ascultate de la minutul 27 şi 17 secunde. Potrivit lui Presură, Creţu a fost cea care a cerut organizaţiei neguvernamentale STOP 5G să facă un memoriu şi să vină cu el din „partea societăţii civile”.
https://www.facebook.com/presura/videos/10222017738702723/
CU ACEASTA OCAZIE SE MAI DEZVALUI DIN CAUZELE PENTRU CARE UNELE JUDETE CUM E SI VASLUIU SUNT SARACE SI LA PROPRIU SI LA FIGURAT.
ACESTE UNITATI ADMINISTRATIVE precum VS, VN, TR, OT, GJ, ETC SUNT CAPTURATE DE 30 DE ANI DE CATRE NULITATI UMANE CU REFLEXE DE, RECHIN, CROCODIL, CLEPTOMAN, ETC dotati cu cel mult 1,5 neuroni.
La teapa lor de opacitate : transparența ucideeee !!!
Daca ar extrage si prostia din capul asteia ar fi tare bine!!!! Doamne, ce fata are individa, emana atata „intelighenta”!!!!!