Home Politic Senatorii au facut bascalie de Legea calului

Senatorii au facut bascalie de Legea calului

DISTRIBUIŢI

Senatorii au discutat, ieri, aproape doua ore Legea calului, epuizand astfel programul in care tabara puterii spera ca s-ar putea indesa, totusi, si regulamentul, trecut la ultimul punct pe ordinea de zi.

Dupa nenumarate incercari de tergiversare a lucrarilor, devenite de-acum laitmotivul fiecarei sedinte de plen, cei din opozitie nu s-au deranjat sa voteze proiectul cu pricina, in ciuda discutiilor prelungite pe marginea acestuia.

De aici si intrarea nervoasa in scena a democratului Radu Berceanu, care i-a facut pe cei de la PSD si PRM -ipocriti si fatarnici-, intr-o exprimare nuantata. -Ipocrizia si fatarnicia nu trebuie sa-si mai gaseasca locul printre noi-, a comentat senatorul PD, zgandarit de comportamentul colegilor sai din opozitie care, desi afirma ca sunt pentru discutarea legilor integrarii, nu sunt prezenti la lucrari. Nici nu si-a terminat bine Berceanu cuvantul, ca Vacaroiu a si sarit sa-l apostrofeze: -S-a intrecut limita, dom*le! Nu este corect sa aduceti aceasta acuza senatorilor!-. Si nici Funar nu s-a lasat mai prejos: -Rade ciob de oala sparta! Auzi, a ajuns sa ne dea lectii de morala un coleg care, desi este candidatul la a doua functie din stat, a furat la vot!-, s-a revoltat peremistul, care il acuzase pe Berceanu cu o zi inainte ca a votat la doua maini. Funar, care inainte ceruse ca programul sa se opreasca mai devreme, ca senatorii sa nu fie obligati -sa pacatuiasca-, n-a pierdut prilejul sa le reproseze celorlalti senatori ca nu au fost de acord ca vineri sa nu se lucreze, pentru ca peremistii sa se poata dedica pregatirii unor conferinte teritoriale, planificate pentru acest sfarsit de saptamana: -Cand dumneavoastra si neprietenii de la UDMR ati avut treaba, noi am inteles, acum insa n-a fost aceeasi situatie. Oricum, nu inteleg de ce v-ati suparat la chestia aia a calului!-.

Chiar daca democrata Paula Ivanescu a incercat sa calmeze spiritele cu argumente morale, didactice, care sa -stopeze ditirambele- din ultima vreme si sa-i faca pe senatori -sa nu-si mai arunce invective- si -sa faca politie politica in timpul sedintelor-, discurs care doar a amuzat publicul prin gravitatea expunerii, pesedistul Petre Daea s-a simtit dator sa intervina si sa-si marturiseasca si el tristetea: -Sunt trist, dar nu obosit! Il respect pe domnul Berceanu, il salut si cand e la volanul masinii, dar azi m-a suparat foarte tare!-.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.