
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal din Senat a depus, luni, în plen, o moțiune simplă prin care solicită demisia ministrului Muncii, Rovana Plumb.
Documentul a fost depus în temeiul art. 67, art. 112 din Constituție și al art. 153, 157 din Regulamentul Senatului și este intitulat „Avem 3,7 milioane de motive pentru a cere demisia ministrului muncii; copiii României și alocația lor de 42 de lei”.
Președintele de ședință, senatorul PSD Ioan Chelaru, a precizat că moțiunea întrunește 44 de semnături (42 necesare), aceasta urmând să fie depusă la președintele Senatului.
„Cred, fără a fi discutat în prealabil cu președintele, că termenul legal la care se poate dezbate moțiunea va fi luni, la ora 16,00, sub rezerva acceptării de către președinte”, a spus Ioan Chelaru.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















