Home Politic Senatorul Ion Ariton pus sub control judiciar

Senatorul Ion Ariton pus sub control judiciar

DISTRIBUIŢI

Ca urmare a cererii formulate de Senatul României de efectuare a urmăririi penale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de ARITON ION, pe o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data de 17.02.2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite (art. 13 din Legea nr. 78/2000).

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Poliția SIBIU, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de suspecții, inculpații sau martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență;
g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Inculpatului ARITON ION i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.