Home Politic Sindicate din ANAR îi cer socoteală ministrului Pană pentru lipsa regulamentului de...

Sindicate din ANAR îi cer socoteală ministrului Pană pentru lipsa regulamentului de sporuri și pentru procesele deschise de „Apele Române” împotriva salariaților

DISTRIBUIŢI

Federația Apehid, reprezentativă la nivelul ANAR, îi solicită printr-o scrisoare deschisă ministrului Apelor și Pădurilor, Doina Pană, să elaboreze regulamentul de sporuri, termenul prevăzut de lege fiind depășit de două ori și totodată îi cere ministrului să explice de ce a acceptat deschiderea de procese împotriva angajaților ANAR. Ziarul Curentul a relatat deja că singura soluție posibilă pentru miile de angajați ANAR este o amnistie fiscală dată prin lege, cum s-a mai făcut și pentru alți bugetari dar PSD pare că a uitat promisiunile din campanie.

Iată textul integral al scrisorii Federației APEHID:

„Dna Ministru,
„Federația Sindicatelor ”Apehid”, reprezentativă la nivelul Administrației Naționale ”Apele Române” și semnatară a Contractului Colectiv de Muncă vă supune atenției următoarele;
Au trecut mai mult de 30 de zile de când v-am adresat scrisoarea nr.70 din 21.09.2017 prin care vă solicitam să luați măsuri împotriva unor acte de discriminare salarială și a numirilor ilegale în funcțiile de conducere de la Administrația Națională Apele Române și nu ați dat nici un răspuns.
Știm că și tăcerea este un răspuns, dar totuși solicităm un răspuns oficial.
Vă relatăm mai jos și alte aspecte la fel de neconforme ce sunt vizibile în activitatea de gospodărirea resurselor naturale de apă.
Potrivit prevederilor cuprinse în Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, sporurile pentru condiții de muncă la care au dreptul salariații se acordă în baza regulamentului cadru elaborat de către ministerul de resort și aprobat prin hotărâre de guvern în cel mult 60 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Constatăm că au trecut de două ori câte 60 de zile și nu ați elaborat regulamentul pentru instituția A.N. ”Apele Române”.
Potrivit legii ( care și așa îi nedreptățește pe lucrătorii din Sistemul Național de Gospodărirea Apelor) începând cu luna septembrie 2017 regulamentul de sporuri care a fost elaborat cu consultarea federației ”Apehid ”trebuia să fie aplicabil, iar salariații ce-și desfășoară activitatea în condiții periculoase, vătămătoare etc. să beneficieze de sporurile la care au dreptul.
Practic însă lucrurile stau cu totul altfel dat fiind purtarea dumneavoastră de grijă față de acest sector de activitate care gestionează cea mai importantă resursă naturală, resursă vitală care este și epuizabilă și vulnerabilă – APA.
Cu toate că regulamentul de sporuri, elaborat în data de 09 august 2017, la solicitarea ministerului, de către o echipă formată din reprezentanți ai partenerilor sociali, a ajuns pe masa dv., de acolo probabil a alunecat într-un sertar al uitării. Numai așa poate fi explicat faptul că nici la această dată salariații nu pot beneficia de dreptul lor legal.
Vă rugăm să ne comunicați cine se face răspunzător de faptul că salariații nu beneficiază nici până acum de aceste drepturi și ce măsuri ați luat împotriva celor vinovați. Solicităm în mod expres să ne comunicați măsurile luate împotriva acelora din a căror vină, mii de oameni sunt prejudiciați în interesul lor material.
Această lipsă de preocupare față de lucrătorii din Sistemul Național de Gospodărirea Apelor este cu atât mai de neînțeles și de neacceptat cu cât, tot recent ați acceptat ca A.N.”Apele Române” să-și târască proprii salariați prin sălile de judecată pentru o falsă vină de a fi primit retribuții în baza unui contract colectiv. Contractul colectiv este legea părților, clauzele acestuia pot fi anulate doar de o instanță judecătorească și nu au fost. Ca urmare Contractul colectiv este legal și obligatoriu pentru părți. Dacă este legal de ce sunt târâți proprii salariați prin tribunale??
Dumneavoastră Dna Ministru ar trebui să dați un răspuns la această întrebare, clar și acceptabil atât din punct de vedere al legii cât și din punctul de vedere al bunei practici în relațiile de muncă.
Ce respect să aibă salariații față de așa instituție și așa minister coordonator?
Recent, Institutul Național de Statistică ne-a informat că activitățile desfășurate pentru prevenirea și apărarea împotriva inundațiilor se regăsesc în nomenclatorul activităților economice naționale la clasa 8425 ce presupune activități pentru situații de urgență, incendii, inundații etc.
Precizăm că toți salariații din A.N. ”Apele Române” desfășoară activități directe sau care în măsură mai mare sau mai mică sunt conexe la activitatea de apărare împotriva inundațiilor, a fenomenelor meteorologice periculoase și prevenirea acestora.
În puținele ocazii de întâlnire v-am relatat faptul că salariații din acest sector de activitate asigură funcționarea în condiții de siguranță a Sistemului național de gospodărirea apelor (S.N.G.A.)- Infrastructură Critică Națională (I.C.N.) care potrivit legii (Lega nr.2/2016, OUG nr.98/2008, Directiva 2008/114/CE a Consiliului) este de importanță maximă și că acest considerent ar trebui să se reflecte în nivelul de salarizare.
Pe de altă parte principiul fundamental ce a stat la baza elaborării legii salarizării unitare este cel potrivit căruia salarizarea se face în funcție de importanța socială a muncii.
Federația ”Apehid” constată că acest principiu nu se regăsește în dispozitivul tehnic de stabilire a salariilor pentru lucrătorii din S.N.G.A. și vă solicită abordarea acestui aspect într-o dezbatere oficială.
Încă o dată vă rugăm cu insistență să dispuneți cercetarea celor semnalate, responsabilizarea celor ce se fac vinovați pentru nerespectarea legii și a Contractului Colectiv de Muncă și normalizarea activității din cadrul A.N. ”Apele Române”.

Vă mulțumim!

Președinte: Gheorghe Gavrilă”

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.