Societatea Timișoara își exprimă dezacordul față de decizia președintelui României, Klaus Iohannis, de a retrage decorația Ordinul Național ‘Steaua României’ în grad de Cavaler domnului Laszlo Tokes, urmare a Hotărârii Consiliului de Onoare pentru Ordinul Național ‘Steaua României’ din data de 20 septembrie 2013.
Decorația a fost conferită în anul 2009, ‘cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, în semn de înaltă apreciere a curajului și demnității de care a dat dovadă, declanșând, prin exemplul personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste.’
Considerăm că Laszlo Tokes a fost și rămâne un simbol al Revoluției Române, motivație care a stat la baza decernării Ordinului.
Pretextul retragerii decorației l-au reprezentat anumite declarații, considerate ‘neconstituționale’.
Or, într-un stat democratic, manifestarea dreptului la liberă exprimare nu poate fi considerată contrară Constituției.
Societatea Timișoara are ca scop principal, consacrat în statut și în Proclamația de la Timișoara, apărarea drepturilor fundamentale ale omului, dreptul la liberă exprimare fiind unul dintre cele mai importante.
Societatea Timișoara consideră că avem de-a face cu o decizie pripită și solicită reexaminarea de îndată a acesteia.