PSD pare ca si-a gasit, dupa cautari indelungate, candidatul la Primaria Capitalei. Este vorba despre Sorin Oprescu, cel care a mai incercat de doua ori sa ajunga pe scaunul de primar, concurand la inceput cu Viorel Lis, in 1998, si apoi cu Traian Basescu, in 2000. Decizia de a-l desemna candidat pe Oprescu apartine trioului pesedist Ion Iliescu, Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu. Potrivit unor surse din cadrul partidului, acestia s-au intalnit in taina miercuri seara, dupa sedinta Biroului Executiv al organizatiei Bucuresti. Sorin Oprescu a acceptat, convins fiind de argumentul referitor la faptul ca lupta va fi mai usoara de aceasta data, avand in vedere ca nu trebuie sa mai candideze impotriva lui Traian Basescu.
Dupa calcule si analize prelungite, liderii PSD, Ion Iliescu, Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu, s-au pus de acord, potrivit unor surse din interiorul partidului, sa-l desemneze pe Sorin Oprescu candidat la Primaria Generala a Capitalei. Desi numele sau a mai fost luat in discutie pentru alegerile locale din primavara anului trecut, Oprescu refuzand atunci batalia electorala, de aceasta data el s-a lasat convins.
Adrian Nastase si Ion Iliescu s-au prezentat, miercuri seara, la sedinta Biroului Executiv a filialei Bucuresti a partidului pentru a discuta pe marginea situatiei organizatiei dupa alegeri si a posibilelor candidaturi pentru Primaria Capitalei.
Dupa cateva ore bune de dezbateri, Adrian Nastase, Ion Iliescu, Dan Ioan Popescu si Corina Cretu s-au retras intr-un birou separat, unde l-au chemat, la un moment dat, si pe senatorul Sorin Oprescu. Surse din cadrul organizatiei Bucuresti ne-au dezvaluit ca cei patru i-au spus lui Oprescu faptul ca trebuie sa se inscrie in cursa pentru castigarea fotoliului de primar general. Principalul argument pe care l-au invocat a fost acela ca nu trebuie sa se mai teama de un eventual esec, avand in vedere ca nu mai este nevoit sa concureze impotriva lui Traian Basescu. Pe de alta parte, ei i-au marturisit lui Sorin Oprescu ceea ce intreg partidul stia deja, anume ca nu exista in PSD un alt candidat cu sanse reale sa castige Primaria Capitalei. Intr-un final, senatorul se pare ca a acceptat propunerea.
Astfel, Sorin Oprescu va candida pentru a treia oara la Primaria Generala. Prima incercare a fost in 1998, impotriva lui Viorel Lis, alegerile locale organizandu-se imediat dupa ce primarul Victor Ciorbea a fost desemnat sef de guvern. Perseverent, Oprescu s-a inscris in cursa pentru Bucuresti si in anul 2000. De aceasta data, el a pierdut in fata lui Traian Basescu, cel care a castigat pana in prezent fiecare batalie electorala pe care a dus-o.
Sondaj de opinie
Imediat dupa ce au clarificat lucrurile in privinta candidaturii lui Oprescu, liderii PSD au trecut la fapte. Nastase, Iliescu si D.I. Popescu au stabilit ca, la nivelul Capitalei, sa se realizeze un sondaj de opinie pentru a vedea exact care sunt sansele senatorului in cursa electorala de peste cateva luni.
Postura de candidat la primarie a fost vanata de mai multi pesedisti. Printre acestia s-a aflat si primarul sectorului 5, Marian Vanghelie. De altfel, el a recunoscut, miercuri seara, inainte de inceperea sedintei organizatiei Bucuresti, ca isi doreste sa candideze, dar nu stie daca este -momentul potrivit-. Un alt membru al partidului care a ravnit la aceasta functie este fostul prefect al Capitalei, Dan Darabont. Pentru ca numele sau nu a fost luat in discutie, se pare ca Darabont s-a suparat foarte tare pe presedintele organizatiei, Dan Ioan Popescu. El a declarat in fata presei ca Popescu si-a dat demisia din aceasta functie si ca postul este vacant. In replica, liderul filialei a spus ironic: -Probabil ca Darabont este lipsit de informatie dupa Anul Nou-. In acelasi timp, Dan Ioan Popescu a precizat ca in acest moment nu-si pune problema sa candideze pentru sefia partidului, aratand ca este preocupat de alegerile pentru primarie si de restructurarea organizatiei.
Alti pesedisti care l-au tras de maneca pe Popescu pentru a-i desemna candidati la alegerile de peste cateva luni au fost Rovana Plumb si Ionel Blanculescu. In acelasi timp, s-a vorbit si despre primarul sectorului 2, Neculai Ontanu. El a precizat insa, tot miercuri seara, ca nu-si va depune candidatura, preferand sa mai arunce in discutiile speculative numelui lui Mircea Geoana.
Dan Ioan Popescu ramane la carma organizatiei Bucuresti
Dorind sa spulbere zvonurile potrivit carora ar intentiona sa-l indeparteze pe Dan Ioan Popescu de la conducerea filialei Bucuresti, Adrian Nastase a declarat, dupa sedinta Biroului Executiv, ca membrii organizatiei si-au exprimat -un sprijin foarte puternic- pentru liderul lor. De altfel, surse din interiorul partidului ne-au declarat ca discutiile de miercuri s-au purtat in termeni civilizati si ca, de aceasta data, nimeni nu a mai ridicat vocea.