Home Politic Soția fondatorului Școlii libaneze din București, Rodica Nassar, a fost numită secretar...

Soția fondatorului Școlii libaneze din București, Rodica Nassar, a fost numită secretar de stat la Ministerul Sănătății

DISTRIBUIŢI

Rodica Nassar a fost numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății (MS), printr-o decizie a premierului Mihai Tudose.

Șeful Executivului a decis și eliberarea, la cerere, a lui Rareș Trișcă din funcția de secretar de stat la MS.

Deși a fost timp de 16 ani deputată PSD, Nassar a devenit celebră abia în 2016 când fosta soție a lui Dan Condrea a spus că aceasta a luat șpagă de la Hexi Pharma. Deputata a negat. Măritată cu Nassar Nassar fondatorul Școlii libaneze din București, Rodica are 60 de ani și e economistă. Singura tangență a ei cu sistemul sanitar e apartenența pentru ultimul mandat de deputat la Comisia de Sănătate. CV-ul ei e unul mediocru:
în 1983 a absolvit Facultatea de Finanțe-contabilitate Iași
1983 – 1984 – economist Combinatul Chimic Giurgiu
1985 – 1990 – director Firma E.T.C.O. Ltd. Beirut-Liban;
1991 – 2000 – director Firma IF SRL Bucureşti.
2000 – 2016 – deputat PSD
În rest, niciun curs, nicio specializare, niciun atestat de expertiză. Ar mai fi de menționat din viața ei căsătoria cu Nassar Nassar care devine cetățean român în anul 2000 și copilul născut în 2002.
Nassar Nassar a  emigrat în România în 1976 pentru a scăpa  de  război. „În timpul perioadei comuniste, o bancnotă de 100 $ era suficientă pentru a trăi confortabil în București”, a povestit acesta arogant pentru  jurnalul  libanez  L’Orient – Le  Jour.
Fratele Rodicăi Nassar (fostă Toader), după ce a fost angajatul Școlii Libaneze a ajuns viceprimar la Sectorul 2 și ulterior primar PSD. Mugur Mihai Toader a deținut și el acțiuni la compania IF SRL, suspendată din 2009, condusă timp de 9 ani de sora sa, firmă preluată ulterior de HUSSEIN AWDI, inculpat pentru delapidarea a 35 milioane de Euro din Rodipet SA, alături de frații săi Hassan Awdi și Mehdi Awdi, condamnați definitiv la 8 ani și 6 ani și 4 luni de închisoare pentru falimentarea CFR mesagerie prin delapidarea a 30 milioane de lei. Cei doi au fugit din România cu banii, fără să facă nicio zi de închisoare.
Aceștia mai au un frate care face și afaceri în România și e și politician în Liban. Mohamad Ali anunța la un moment dat pe site-ul său că va candida la alegerile parlamentare din Liban și că intenționează să formeze un nou partid politic, denumit „Tânărul cedru”. Mohamad susține și organizația politică și paramilitară șiită islamică din Liban, Hezbollah, „Partidul lui Dumnezeu”, răspunzătoare pentru mai multe atacuri teroriste în lume.

Interesant în tot acest context devine interviul acordat de Rodica Nassar ziarului Cotidianul în luna decembrie 2016. Întrebată de ce nu mai candidează pentru Parlament, pesedista a răspuns: „Fiecare se satură la un moment dat de ceea ce face. Devine o rutină. M-am săturat și să aud cum ne înjură toată lumea pe noi, parlamentarii, că luăm o grămadă de bani din banii publici și, de fapt, nu este așa. Mă întorc la afacerile mele, unde câștig o mulțime de bani și unde nu mă mai înjură nimeni.

Reporter: Despre ce afaceri vorbiți? Aveți de gând să lucrați împreună cu soțul dumneavoastră?

Despre afacerile mele, nu ale soțului meu. O să vorbesc doar când va veni timpul în ce domeniu voi activa. Și doar dacă va veni.”

Doar că din declarațiile ei de avere și de interese reiese că „prințesa” născută într-un sat din Teleorman și plictisită de deputăție, nu deține nici direct, nici prin soț vreo firmă iar mulțimea de bani pe care a câștigat-o constă în 68622 de lei, 3819 USD și 117464,75 EUR, proveniți din indemnizațiile de deputat și de președinte al Școlii libaneze de către soț.

Probabil că se referea la ministerul Sănătății de unde se poate câștiga foaaaarte bine!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.