Home Politic Stanoevici acuzat că susține la conducerea Româniafilm un fost director care a...

Stanoevici acuzat că susține la conducerea Româniafilm un fost director care a prăduit regia

DISTRIBUIŢI

După ce s-a remarcat aruncând cu noroi în votanții din diaspora, actorul Bogdan Stanoevici joacă perfect rolul vieții sale de lingău al lui Victor Ponta care își vede de interesele sale și ale prietenilor în funcția de ministru secretar de stat la Ministerul Culturii.
Disperați de felul cum ministerul tratează instituția în care lucrează, sindicaliștii din Româniafilm semnalează cum Stanoevici vrea să-l repună în funcție pe Maxim Meca, anchetat de o comisie de cercetare disciplinară care a „reținut grave încălcări ale deciziilor CA, a regulamentului de valorificare a spațiilor aflate în administrarea Regiei, a Regulamentului de organizare și funcționare a CA, a dispozițiilor Codului Muncii referitoare la executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul conflictelor de muncă, fapte ce au adus prejudicii materiale în dauna RADEF Româniafilm”.

Iată comunicatul sindicaliștilor:
„Sindicatul Liber Romaniafilm a intrat in posesia unei informatii absolut neverosimile, informatie transmisa salariatilor de catre presedintele Consiliului de Administratie al RADEF, dl. Sotir Caragata, pe holurile institutiei. Astfel, dl. Caragata, membru CA si prieten apropiat al d-lui. Bogdan Stanoevici, s-a antepronuntat, afirmand ca viitorul director general al RADEF Romaniafilm va fi, fara indoiala, vesnicul dusman al salariatilor Romaniafilm, in persoana lui Maxim Meca !
              Pentru conformitate, trebuie cunoscut faptul ca Maxim Meca a mai condus Romaniafilm, fiind dat afara de catre conducerea Ministerului Culturii, in urma unei cercetari disciplinare care a demonstrat neregulile pe care acest personaj le-a comis in calitate de director general.
              De asemenea, acelasi Maxim Meca, dupa ce fusese numit ilegal, in baza unui ordin de ministru semnat de Puiu Hasotii (ministrul culturii la acea data), a fost destituit din respectiva functie de administrator, dupa ce la minister au fost aduse la cunostinta, cu dovezi, neregulile de care aminteam mai sus.
              Intrebarea legitima a salariatilor de la RADEF Romaniafilm este cum de stie dl. Sotir Caragata cine va fi declarat castigator la concursul organizat pentru functia de director general al RADEF ? Si, de asemenea, cum de a fost „ales” dl. Maxim Meca sa revina in functie, atata timp cat a plecat in urma unei cercetari disciplinare si a fost demis din functie de catre conducerile Ministerului Culturii ?
              Membrii Sindicatului Liber Romaniafilm sunt decisi sa impiedice, prin toate mijloacele legale care le stau la dispozitie, numirea lui Maxim Meca in functia de director general, fiind convinsi de trocul pe care acesta l-a facut atat cu actuala conducere a Ministerului Culturii, cat si cu membrii Consiliului de Administratie, de a desfiinta regia si a pune lacatul pe activitatea acesteia.
              In consecinta, pentru a putea dezvalui nelegiuirile care se intampla la RADEF Romaniafilm, nelegiuiri girate de catre un ministru al culturii total dezinteresat de soarta cinematografelor din Romania, de catre un secretar de stat care are interese personale la Romaniafilm si de catre niste membri in Consiliul de Administratie care si-au majorat retributia lunara de la 500 lei la 3.300, va atasam parte dintre documentele care atesta ceea ce afirmam, rugandu-va sa le analizati si sa ne ajutati in salvarea RADEF Romaniafilm.”
 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.