Micul partid al lui Tăriceanu va deveni și mai mic în urma scandalului cu Daniel Constantin:. Steluța Cătăniciu a transmis un comunicat prin care îl critică pe ăla micu’ al lui Voiculescu. Daniel Constantin a făcut, din nou, ceea ce știe el cel mai bine și ceea ce i-a ieșit de fiecare dată, până acum: a pus interesul lui și al unui grup mai presus de interesul partidului al cărui copreședinte este. A contestat legalitatea Delegației Permanente a partidului, întrunită statutar în vederea convocării congresului extraordinar al ALDE.
Sigur că nu a existat interesul de a contesta același for de conducere pe care azi îl critică atât de vehement, atunci când în cadrul său au fost aprobate listele pentru alegerile locale și parlamentare din iunie, respectiv decembrie 2016, dar nici atunci când a fost validat în funcțiile de ministru și viceprim-ministru.
Este regretabil că, în vreme ce majoritatea colegilor din fostul Partid Conservator sunt onești și își doresc reușita proiectului ALDE, Daniel Constantin și câțiva apropiați ai lui au devenit dintr-o dată extrem de nemulțumiți și extrem de vocali. Pentru ce motiv, nu știe nimeni sau cel puțin nu pentru cel pe care îl clamează.
Ce președinte poți să fii, să-ți dai în judecată propriul partid?! Până și în politică există lucruri care nu se fac, iar atitudinea lui Daniel Constantin față de partidul pe care , în cel mai ipocrit mod îl numește ‘casa lui’, este unul dintre acestea. Ce om normal dorește să își dărâme propria casă?!
Prin atacul nejustificat la adresa lui Călin Popescu-Tăriceanu, Daniel Constantin îi jignește pe toți colegii care au dus greul în campanie și care vor acum să pună umărul ca ALDE să devină cel mai puternic partid de centru-dreapta al României. Prin tot ceea ce face în aceste zile, Daniel Constantin se dezice de proiectul ALDE și atacă fără scrupule majoritatea colegilor care vor un partid cu lideri responsabili, nu cu lideri de ocazie. Într-o democrație, că tot îi plac dânsului metaforele, deciziile se iau de către majoritate, iar cei care pierd pleacă doar dacă au alte interese.
Pentru cei care am rămas la Delegația Permanentă și pentru colegii din țară care cred în acest partid, viitorul ALDE e ceea ce ne preocupă la această oră. Putem deveni cel mai puternic partid de centru-dreapta din România cu rolul de a construi o agendă liberală pentru români.
Pentru a realiza acest obiectiv, avem nevoie să lăsăm jocurile mărunte și goana după funcții deoparte și să ne strângem în spatele unei echipe formate în jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu, din care Daniel Constantin trebuie sa decidă dacă mai vrea să facă parte.