Home Politic Strategia PSD: atac pe toate fronturile!

Strategia PSD: atac pe toate fronturile!

DISTRIBUIŢI

Conducerea PSD a ieşit la atac pe toate fronturile la acest sfarşit de săptămană. Aceasta este, de altfel, strategia -de etapă- a partidului, după cum ne-au declarat surse din PSD: atac virulent la adresa preşedintelui Traian Băsescu, a PD, dar şi a Guvernului Tăriceanu.

Intenţia de a cumpăra aeronave prezidenţiale demonstrează nepăsarea lui Traian Băsescu faţă de pensionari, a afirmat ieri liderul PSD, Mircea Geoană, într-un comunicat. Opoziţia preşedintelui Băsescu faţă de promulgarea legii pensiilor reprezintă -o crudă nepăsare faţă de milioanele de pensionari pe care i-a amăgit cu vorbe-n vant în campaniile electorale-, a declarat, pe un ton populist, liderul PSD. Mircea Geoană a declarat că valoarea aeronavelor pe care Preşedinţia ar intenţiona să le cumpere este -estimată la 300 de milioane de euro-, aceasta fiind, de fapt, o informaţie vehiculată în presă. El a adăugat că această sumă este -aproape egală cu suma necesară alocării suplimentare de la bugetul de stat pentru completarea bugetului asigurărilor de stat în vederea acoperirii efortului necesar majorării pensiilor cu 43% de la 1 ianuarie 2008-.

Guvernul, acuzat de impostură politică

Ca să nu mai fie acuzaţi că joacă la două capete şi că au înţelegeri ascunse cu PNL, pesediştii au atacat ieri şi Guvernul Tăriceanu. Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a afirmat că Executivul a dat dovadă de -impostură politică- în privinţa modului în care a acţionat la legea de majorare a pensiilor. -Acest Guvern dovedeşte, în multe dintre situaţii, şi o competenţă îndoielnică, şi slăbiciune, şi, uneori, aş spune, o impostură politică-, a afirmat Corlăţean. -Guvernul pur şi simplu trebuie să execute, are obligaţia să execute ceea ce Parlamentul, la propunerea PSD, a adoptat-, a adăugat secretarul general al PSD.

La randul său, şi deputatul Eugen Nicolicea a ieşit ieri la atac, la adresa PD, de data aceasta. El i-a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Băsescu, în care îi precizează că, de fapt, PD s-a opus proiectului PSD privind votul uninominal şi îi cere să-i determine pe democraţi să susţină acest proiect.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.